22 iulie 2009

Mult dorita bază de date

Într-o zi însorită de vară, care nu anunţa nimic deosebit, am primit un plic de la AVAS – Autoritatea de Valorificarea a Activelor Statului. Am fost surprins, ştiindu-mă cu plăţile la zi. Nu am auzit de AVAS decât la televizor unde se spunea că suceşte gâtul societăţilor comerciale cu datorii la stat.
Astfel ni s-a adus la cunoştinţă nouă, asociaţiei, că avem de plătit în termen de 5 zile, fără nici o discuţie, suma de 429.00 lei deoarece nu s-au făcut nişte plăţi către Casa de Sănătate Arad ( nu erau specificate perioada, luna şi anul la care se referă acestea ).
Bineînţeles că am verificat toate actele care făceau dovada plăţilor efectuate începând cu anul 2004 când am preluat asociaţia, ajungând la concluzia că toate sunt achitate la zi fără nici o întârziere. Mi-am închipuit c-o fi vreo greşeală din moment ce hârtiile sunt eliberate de calculator, acestea fiind trimise “inculpaţilor” de către personalul responsabil fără a mai fi verificate. Totuşi m-am dus la sediul CASS Arad, unde un domn, amabil dealtfel, m-a informat că datoria a fost cumulată în perioada 1999 – 2003, cu explicaţia că suma reprezintă penalităţi pentru neplata la timp.
Cu aceste “noutăţi” m-am dus glonţ la fostul administrator al blocului, rugându-l să-mi dea actele de plată către CASS din acea perioadă. Într-adevăr am găsit pe parcursul acestei perioade plăţi efectuate la 2-3 luni, care au generat penalităţile de întârziere, cu toate că plăţile au fost făcute corect şi în totalitate. Mi-am adus aminte, în schimb, că în acea perioadă, în calitate de cenzor i-am sesizat administratorului faptul că plăţile contribuţiilor lunare nu sunt efectuate pentru fiecare lună în parte, dl. administrator explicându-mi că i s-a aprobat verbal de către o angajată a CASS să facă plăţile odată la 2-3 luni deoarece sumele sunt mici, astfel ca administratorul, om mai în vârstă, să nu fie nevoit să facă multe drumuri.
Deoarece aprobarea nu a avut formă scrisă, îmi dau seama că nu am nicio şansă să câştig, legal, dreptul de a nu plăti aceste penalităţi, cu toate că acestea au fost efectuate fără nicio restanţă. Cu toate acestea i-am întrebat pe cei de la CASS Arad de ce nu au sesizat asociaţia direct despre aceste penalităţi în perioada imediat următoare, răspunsul lor fiind că datoriile se înregistrează automat la AVAS, deoarece au contract cu aceasta pentru recuperarea creanţelor, conform legii.
Ceea ce nu înţeleg însă este de ce a durat 9 ani de zile pentru ca AVAS să ne sesizeze; poate asta e politica nescrisă de a strânge bani cât mai mulţi (vezi blocuri cu restanţe de câte 2-3 ani la salubritate pe care nu le-a sesizat nimeni ) că doar dobânzile şi penalităţile se tot adună.
Pentru ca mi s-a părut o nedreptate pe care oricum nu mai puteam să o îndrept am hotărât să nu plătesc aceşti bani cu mâna mea pentru a vedea până unde se poate ajunge. Şi am văzut! La scurt timp, când mi-am ridicat extrasul de cont am văzut că au fost traşi bani direct din contul asociaţiei, ordinul de plată fiind făcut de salariaţii CEC Bank fără a bloca în prealabil contul, cum de fapt cred că ar fi corect,şi fară să ne avertizeze.
Ţin să felicit pe această cale cele două instituţii, CASS Arad şi AVAS, pentru că au recuperat nişte bani de la o umilă asociaţie de proprietari, de multe societăţi comerciale care au datorii uriaşe neîndrăznind să se atingă.
Sunt totuşi fericit şi liniştit pentru că instituţiile statului veghează.
Toate acestea se vor întâmpla în continuare până nu vom avea mult dorita bază de date comună, la nivel naţional unde, cu ajutorul unei parole, să poată fi verificate eventualele datorii pe care le-ar putea avea asociaţiile sau persoanele fizice.
Aşa că toţi cei care doresc să preia administrarea unor blocuri de locuinţe ar trebui să verifice la toate instituţiile la care asociaţia ar putea avea datorii, pentru a evita eventualele probleme ulterioare.
Aşadar, ochii cât ceapa!

20 iulie 2009

Întrerupere apă caldă

CET Arad va întrerupe furnizarea apei calde, câte trei zile, pentru a face teste la magistrale. Pentru ca deranjul arădenilor să fie cât mai redus, oficialii CET au dispus ca lucrările să se efectueze pe cartiere. Astfel, între 3 şi 5 august, apa caldă va fi întreruptă în Micălaca şi Aradul Nou. Între 5 şi 9 august se va lucra în zona Aurel Vlaicu - Poetului + zona I Vlaicu (Predeal-Fluturilor), între 9 şi 11 august va fi testată magistrala 1, care cuprinde străzile Udrea, Victoriei, Miron Costin, Aurel Vlaicu - partea stângă şi Confecţii, iar în final, între 11 şi 14, nu va fi apa caldă în Centru, Romanilor, Paroşeni şi Alfa. În timpul manevrelor de pornire a unei magistrale şi oprire a alteia, pot fi afectaţi şi alţi consumatori decât cei programaţi.

9 iulie 2009

Ne ajută cu ceva asigurarea obligatorie a locuinţei?

În data de 01.07.2009 a apărut pe situl Aradon un articol despre asigurările obligatorii.
Am citi titlul – ASIGURAREA OBLIGATORIE PE TAPET - şi dintr-o dată lumină pe faţa mea: era timpul pentru o asemenea lege. De acum încolo nea Ilie, vecinul de deasupra mea mă poate inunda liniştit, legea mă va proteja, voi fi despăgubit. Tanti Veta poate să împrospăteze aerul din bucătărie cu puţin gaz înainte de a-şi aprinde o ţigară , asiguratorul mă va despăgubi. Cornel de la etajul 4 poate sta liniştit dacă îi flamează siguranţele încinse de la tabloul electric, este asigurat în caz că îi ia foc apartamentul.
Însă citind articolul până la capăt visul mi s-a năruit: asigurarea obligatorie se face pentru a ne proteja locuinţele în faţa unor catastrofe, gen cutremure, alunecări de teren şi inundaţii, dar din alea cu apă multă, nu de la robinet. Aşadar suntem obligaţi să ne asigurăm casele împotriva unor fenomene care au şanse foarte mici să se producă în cea mai marea parte a ţării. Deci pentru cei mai mulţi locuitori aceste asigurări sunt inutile. Măcar firmele asiguratoare să fie foarte mulţumite. Se pare că avem de-a face , din nou, cu o lege „cu dedicaţie”.
Dacă totuşi aveţi nelămuriri, nici o grijă, uniunile asociaţiilor de proprietari vor organiza seminarii pe tema „ Nu daţi banii pe prostii, ci pe asigurări, copii!” ca să vă lămurească de utilitatea acestora, să vă convingă că veţi dormi mai bine noaptea ştiind că aţi pus un ban deoparte împotriva unei alunecari de teren pe care o vedeţi doar la TV, în loc să vă asiguraţi împotriva unor incidente ce se pot întampla în mod curent ( vă inundă un vecin, vă explodează butelia de gaz sau incendii provocate de scurt-circuite).
Dacă sunteţi curioşi, puteţi citi legea AICI.

3 iulie 2009

Atenţie la ce semnaţi !

La începutul iernii trecute am sesizat furnizorul cu privire la o ţeavă de alimentare cu energie termică spartă sub pământ. Angajaţii de la punctul termic care au constatat situaţia m-au informat că reparaţia conductei din acel loc revine în sarcina blocului, deoarece spărtura este de la vana de ramificaţie spre bloc (la blocul meu, de exemplu, traseul măsoară cca. 15m).
Chiar dacă pe vremea Artermului nu exista o asemenea clauză, ea a fost introdusă în noile contracte. Ceea ce este o aberaţie, fiind imposibil ca o asociaţie de proprietari să susţină financiar o lucrare ce se ridică la suma de 20.000 RON.
În altă ordine de idei, furnizorul ne-a predat nişte ţevi de o calitate îndoielnică, vechi de peste 20 de ani, care nici măcar nu au fost grunduite. Din păcate, această manevră este acceptată şi susţinută de reprezentantii uneia dintre uniunile de asociaţii de proprietari.
În cazul Companiei de apă situaţia este clară, răspunderea lor este până la contorul de branşament, care în general se află la baza blocului sau foarte aproape de acesta.
Aşadar, atenţie la ce semnaţi! Citiţi obligaţiile pe care le are asociaţia, pentru că nu pot fi două legi diferite după care se ghidează cei doi furnizori de utilităţi şi dacă este nevoie nu ezitaţi să apelaţi la Protecţia Consumatorului.
Dacă cineva a trecut printr-o situaţia asemănătoare, în care chiar a plătit lucrarea, să posteze pe blog ca să putem comenta.