30 octombrie 2012

Unde-i Crucea Roșie?

Spitalul ca instituţie este o începătorie creştină. Fondatorii spitalului sunt Vasile cel Mare şi Ioan Gură de Aur, episcopi sfinţi care au organizat în eparhiile lor lăcaşuri de îngrijire a bolnavilor. Această îngrijire se făcea, desigur, în mod dezinteresat şi gratuit. Despre sensul şi temeiul creştin al spitalului, care se bazează pe deplin pe mila şi dragostea creştină, veţi găsi mai multe în cursul marelui doctor Nicolae Paulescu, denumit chiar aşa “Spitalul”. Doctorul Paulescu se pronunţa împotriva practicii de a lua bani pentru tratamentul medical, o practica pe care el o considera străină de duhul iniţial al spitalului, care era un duh evanghelic. Cu siguranţă, tocmai din acest motiv, cel mai mare doctor pe care l-au avut românii, descoperitorul insulinei şi al altor remedii folosite pe plan mondial, este azi necunoscut în România. În apus creştinii catolici au fondat crucea roşie, organizaţie de voluntari care îngrijea gratuit bolnavii, în special pe fronturi. Crucea roşie a ajuns să fie simbol al medicinei fiind prezentă pe toate ambulanţele. Crucea roşie nu a fost scoasă nici de pe ambulanţele din fosta URSS, un stat ateist. De vreo câţiva ani însă am constatat că ambulanţele nu mai sunt însemnate cu cruce roşie. Pe ele a apărut un simbol ciudat pe care am încercat să-l tălmăcesc în fel şi chip, iar înţelesurile la care am ajuns nu au nici o legătură cu medicina. Cu medicina aceea evanghelică, reprezentată prin crucea roşie. Poate că aşa se explică răceala şi împietrirea tot mai multor medici, medici care ucid copii la naştere sau lasă femeile gravide să moară pe targă dacă nu scot şpaga. Medici care propovăduiesc avortul şi fac operaţii de “înfrumuseţare” şi schimbări de sex, operaţii care în orice caz duc la îmbolnăvire şi moarte prematură. Medici care au transformat industria de medicamente într-un ghişeft mai mare decât afacerile cu droguri şi arme. Medici care fabrică viruşi în laborator. În fine, medici care se simt mai bine reprezentaţi de şarpe decât de Cruce. Când, de cine şi pentru ce a fost înlocuită Crucea Roşie de pe ambulanţe cu aceste noi simboluri străine nouă şi medicinei filantropice? Poate că o petiţie adresată Ministerului Sănătăţii şi Guvernului ar putea afla un răspuns.

savatie.wordpress.com
 

27 octombrie 2012

26 octombrie 2012

24 octombrie 2012

Budapesta toamna

 
  

Becuri ecologice?

Uniunea Europeană a interzis din 2010 vânzarea becurilor normale incandescente cu putere mai mare de 75 de Watti, iar începand cu anul 2013 a tuturor acestor tipuri de becuri, sub pretextul “reducerii emisiilor de carbon”. În locul acestora sunt promovate becurile fluorescente compacte cunoscute sub mai multe denumiri: becuri CFL (Compact fluorescent lamp), becuri economice (datorită consumului de energie mai redus) şi chiar becuri “ecologice”.
Dar oare aceste becuri sunt chiar “ecologice” sau este vorba doar de o altă pacaleală de marketing la fel ca în cazul “pielii ecologice” si a “parchetului ecologic” care emana substante toxice?
De ce becurile “ecologice” pe care ni le impune UE cu forţa sunt toxice, emană substanţe cancerigene, produc smog electric şi provoacă migrene?
Sumar dezavantaje becuri “ecologice” de tip CFL:
- sunt extrem de periculoase dacă se sparg: contin aproximativ 4 mg de mercur care
se pulverizează în ambianţă, iar mercurul este un element cu puternice efecte asupra


22 octombrie 2012

Dans în imagini

Imagini de la cea de-a III-a ediţie a concursului naţional de dans, Cupa "Arad".


 




 








20 octombrie 2012

19 octombrie 2012

Să dansăm!

În acest sfârşit de săptămână (20 - 21octombrie) se va desfăşura cea de-a III-a ediţie a concursului naţional de dans sportiv Cupa "Arad". Evenimentul va avea loc la Sala Polivalentă între orele 10 şi 20, atât sâmbătă cât şi duminică. Concursul va avea două secţiuni: standard şi latino, la care vor participa aproximativ 300 de perechi de dansatori.
Biletul de intrare costă 10 lei, dar copiii au acces gratuit.

Sursa foto

18 octombrie 2012

Frumusețea în cuvinte (II)

Orele în care mintea este absorbită de frumuseţe sunt singurele ore cu adevărat trăite.  

Richard Jeffries

17 octombrie 2012

Ajutoare de încălzire


Centrele de preluare a cererilor
Activitatea de preluare a cererilor privind acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinţelor cu energie termică, gaze naturale, lemne, cărbuni, combustibili petrolieri se va face începând cu data de 18.10.2012

Centrul nr. 1 pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinţelor - Arad, str. P-ţa Plevnei nr. 1. Telefon: 0257/282777.
Cartiere arondate: Centru (B-dul Revoluţiei, de la P-ţa Romană până la Gară şi străzile adiacente), Aradul Nou, Sânicolaul Mic, Subcetate, Mureşel, Grădişte, Cartierul Funcţionarilor.

Centrul nr. 2 pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinţelor - Arad, Calea Radnei nr. 250. Telefon: 0257/285150.
Cartiere arondate: Micălaca (inclusiv zona III).

Centrul nr. 3 pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinţelor - Arad, Calea Aurel Vlaicu nr. 227. Telefon: 0257/348084.
Cartiere arondate: A) Pentru încălzirea locuinţelor cu energie termică şi gaze naturale: Şega, Gai, Bujac, Poltura, 6Vânători. B) Pentru încălzirea locuinţelor cu lemne, cărbuni şi combustibili petrolieri: Gai, Bujac, Poltura, 6Vânători.

Centrul nr. 4 pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinţelor - Arad, Str. Baladei bl. 5 ( zona Confecţii ). Telefon:0257/252282.
Cartiere arondate: A) Pentru încălzirea locuinţelor cu energie termică şi gaze naturale: Pârneava, zona Confecţii, Faleza Sud, Drăgăşani, Cadaş. B) Pentru încălzirea locuinţelor cu lemne, cărbuni şi combustibili petrolieri: Pârneava, zona Confecţii, Faleza Sud, Drăgăşani, Cadaş, Şega.

15 octombrie 2012

Frumusețea în cuvinte (I)



Ştiu că mi-am purtat sufletul în zdrenţe
Iar spiritul mi l-am măcinat până la disperare,
Străduindu-mă să păstrez o părticică din lumea intelectuală
Care se grăbea în jurul meu, dar acum ştiu că era o greşeală.
Frumuseţea este întotdeuna în noi în ciuda tuturor dogmelor.
Frumuseţea este sigură, chiar şi în trecerea ei inefabilă.
 
Gamaliel Bradford

14 octombrie 2012

Alegeți o mătură!


Program de curățenie generală - Arad, toamna 2012

 
 

12 octombrie 2012

Protejați-vă buzunarele!

Se pare că de ce ne era frică nu scăpăm nici anul acesta. Din câte se aude, de luni 15 octombrie, CET ne umple instalațiile cu apă fierbinte (?) și ne golește buzunarele. Așa că începe din nou coșmarul cheltuielilor exagerate pentru crearea unui confort termic civilizat. Putem să facem o mică economie încercând să folosim metoda din videoclipul de mai jos. La sfârșitul iernii să ne spuneți și nouă dacă a avut vreun efect pozitiv.

11 octombrie 2012

Pauză de publicitate

Vineri, 12 octombrie, se întâmplă Noaptea devoratorilor de publicitate. Evenimentul se desfăşoară la Teatrul Clasic Ioan Slavici, cu începere de la ora 21. Preţul unui bilet este 30 de lei şi poate fi achiziţionat de la casieria teatrului sau de la librăria Cărtureşti.
Pentru mai multe detalii legate de eveniment puteţi accesa siteul oficial.

6 octombrie 2012

2 octombrie 2012

Anunț vânzare

Vând urgent apartament 1 cameră, etaj 4/4, suprafața 51mp, acoperiș în garanție, modificat și amenajat, zona Confecții. Fără intermediari. Telefon contact : 0721719907.