2 iunie 2010

Iartă-mă, băieţelul meu!

Iartă-mă pentru că:
- în decembrie 1989 am ieşit în stradă cu speranţa într-un viitor mai bun
- în anii 90 am ales serviciul crezând că munca mă va duce spre bunăstare şi nu alergatul prin pieţele vecinilor noştri pentru a vinde şi a cumpăra mărfuri
- am fost naiv şi am crezut în sloganul „nu ne vindem ţara”
- imediat după Revoluţie nu am ales o altă ţară în care să trăiesc
- nu am luat credite de la Bancorex, ca mai apoi să o falimentez ca să nu trebuiască să dau banii înapoi şi să devin un om de afaceri "serios"
- am folosit mâinile pentru a munci şi nu pentru a curăţa scame inexistente de pe reverele altora
- nu am avut bani să-i bag la „Caritasul"de la Cluj
- am fost naiv să cred în valorile româneşti şi să sper într-o viaţă mai bună.
- am asistat nepăsător la mineriade, la bătăi între români şi maghiari, cetăţeni ai acestei ţări
- am muncit 14 ani în cadrul aceleiaşi societăţi comerciale pe un salariu de mizerie cu credinţa că poate într-o zi...
- mi-am plătit taxele şi impozitele, tot mai mari în fiecare an, pentru ca blestematul de buget al ţării să nu rămână fără bani
- pe vremea când erai bebeluş te-am înfăşat în scutece de bumbăcel şi nu cu Pamperşi
- ţi-am reparat jucăriile şi nu mi-am permis să-ţi cumpăr altele noi
- te-am plimbat cu un cărucior second-hand, care era mai tot timpul la reparat
- nu întotdeauna ţi-am putut satisface micile dorinţe când stateai lipit cu năsucul de câte o vitrină cu dulciuri sau jucării, fără să faci mofturi şi istericale
- îţi cer să înveţi, să fii cuminte, să fii cinstit; s-ar putea să-ţi fac un rău
- nu am intrat în nicio "gaşcă" care să mă ajute să cumpăr şi eu o fabrică cu buletinul, ca astăzi să fii şi tu dintr-o familie de "elită"
- am fost un cetăţean onest şi corect (adică un fraier)
- nu am dus o viaţă nesimţită până la vârsta asta
Şi nu în ultimul rând IARTĂ-ŢI mama şi tatăl că la un moment dat au fost egoişti şi s-au hotărât să facă un copil în ţara asta.

Dar o promisiune tot am: voi face tot ce depinde de mine ca să pleci cât mai departe, fără să te uiţi înapoi, ca să nu ajungi să-i scrii şi tu copilului tău astfel de rânduri.