7 decembrie 2010

Școală pentru profesori și părinți

În tot ceea ce ni se întâmplă, am început să dăm vina pe ”sistem”. În mare parte este adevărat.
Vorba aia: ”peștele de la cap se împute”.
În învățământ, toată lumea dă vina pe programa școlară, pe condițiile de salarizare. Mulţi profesori nu fac altceva decât să înşire table întregi de materie sau să dicteze copiilor lecţia. Materia ar trebui astfel organizată încât să fie captivantă, iar profesorul ar trebui să o prezinte într-un mod cât mai atrăgător, astfel încât copilul să plece acasă cu lecția înțeleasă.
Acest lucru de cele mai multe ori nu se întâmplă. Pe de o parte din cauza modului în care sunt alcătuite programele şcolare, iar pe de altă parte din cauza lipsei talentului pedagogic sau dezinteresului multor profesori. Și asta în condiţiile în care milioane de destine și cariere sunt în mâinile lor.
Foarte mulți copii cu potenţial trec pe lângă materii pe care ar putea să le înţeleagă, pentru care ar putea să dezvolte o pasiune, să le ofere împlinire profesională şi financiară.
Nu sunt în măsură să comentez programa școlară, dar ... de ce nu se mai fac ore de practică? Pe vremea mea (anii '80), școlile generale aveau ateliere'. Băieții învățau să bată un cui, să măsoare sau să asambleze lucruri. Ieșea ceva din mâinile lor. Fetele, la rândul lor, învățau să tricoteze, să coase, să ... creeze ceva. Era atât o pregătire pentru viață, cât și ”o altfel de ora”, relaxantă și distractivă. Cred că este nevoie și de așa ceva. Copii trebuie pregătiți din toate punctele de vedere pentru viață, atât teoretic cât și practic. Altfel vor deveni simpli consumatori, ușor de manipulat.
Nici părinții nu sunt lipsiți de vină, ba am putea spune ca de multe ori au un rol ”toxic” în sistem.
Mulți dintre ei fac tot posibilul ca odraslele lor să trecă cât mai ușor prin școală, făcând diverse intervenții sau ”sponzorizări”, acolo unde trebuie. Nu detaliem. Știu toți părinții despre ce vorbim. Am trecut toți prin asta și nu ne-am putut abține. Probabil că nici nu ne dăm seama cât rău le facem pe termen lung.
Un foarte bun exemplu îl puteți asculta mai jos, într-o farsă făcută de Daniel Buzdugan.
Ascultați și reflectați!