31 mai 2012

Crosul şi semimaratonul judeţului Arad

Sâmbătă, 2 iunie, va avea loc Crosul şi semimaratonul judeţului Arad. În cadrul evenimentului există 3 probe:

- semimaraton 21,097 km, probă la care se pot înscrie până pe 25 mai doar persoanele care au împlinit 18 ani;
- cursa populară de 6 km, probă la care pot participa persoanele de peste 14 ani;
- cursa populară de 1 km, probă deschisă tuturor persoanelor, indiferent de vârstă.
Informații suplimentare gsiți pe site-ul www.cros-semimaraton.ro  sau la sediul Centrului Cultural Judeţean Arad (str. George Bariţiu, nr.16). Sunteți așteptați în număr cât mai mare

28 mai 2012

27 mai 2012

24 mai 2012

Marșul bicicliștilor III - Arad 2012

Veniți și voi duminică, 27 Mai, de la ora 16:00, în Piața Avram Iancu. Pornim într-o plimbare lejeră cu bicicleta prin oraș. Scopul acestei acțiuni este impulsionarea autorităților locale pentru a crea condiții civilizate celor care alegsă circule cu un mijloc de transport sănătos, economic și nepoluant. Traseul este următorul: Piața Avram Iancu - Bd. Revoluției - Calea Lipovei - sens giratoriu Selgros - Calea Lipovei - Str. Petru Rareș - sens giratoriu Metro - Str. Petru Rareș - Calea A.Vlaicu - Calea Victoriei - Str. Coșbuc - Str. Horia - Piața Revoluției - Piața Avram Iancu. Vecinii la bloc vor fi acolo, bineînțeles.

21 mai 2012

Soluţii pentru o piele frumoasă (lipsită de căpuşe)

Pentru că încet-încet vremea se încălzeşte şi în curând vor reîncepe ieşirile la pădure, iarbă, bălăceală (dacă nu au început deja) revin cu subiectul care a creat destulă panică în ultima vreme: căpuşele. Dacă până acum am scris doar articole generice pe aceasta temă (aici şi aici), acum am pentru o voi o serie de măsuri pe care le puteţi lua în caz de nevoie. Am primit aceste măsuri pe e-mail şi vreau să le împărtăşesc cu voi. Să trecem la treabă! :))
Se pare că aceste măsuri pot fi luate indiferent de stadiul în care se află căpuşa - fie că e doar o pată negră sau deja e cât un bob de fasole.
1. Untura solidă. Dacă o căpuşă s-a prins în pielea voastră, acoperiţi-o cu un strat gros de untură solidă. Untura nu permite pătrunderea aerului, aşa că, după 2-3 minute căpuşa se va sufoca şi va scoate capul din piele. Dacă totuşi face pe eroina, repetaţi procedeul.
2. Tinctura de iod pare a fi şi ea inamicul căpuşelor. Cum funcţionează: îmbibaţi un tampon de vată în tinctură şi tineţi-l pe căpuşă în stil mafiot pentru vreo 3-4 minute. Va ceda şi se va desprinde. Din nou, dacă se încăpăţânează, repetaţi operaţiunea, putând să mai picuraţi câţiva stropi pe tamponul de vată, în timp ce-l ţineţi pe căpuşă.
3. Acetona vă poate scăpa atât de lacul de unghii, cât şi de căpuşe. Se înmoaie un tifon în acetonă cu care se tamponează insecta.
Aceste metode sunt recomandate, pentru că dacă se încearcă scoaterea sau ruperea forţată a căpuşei, îi va rămâne capul în piele şi atunci se va produce infecţia.
După ce aţi îndepărtat pârdalnica, în mod eficient, fără ca părţi din ea să rămână în piele, dezinfectaţi locul faptei cu iod şi spălaţi-vă pe mâini cu apă şi săpun. De asemenea, puteţi să aplicaţi pe locul respectiv alifie de gălbenele cu propolis.
Ţineţi minte însă, aceste metode (băbeşti) trebuie folosite doar în cazuri de extremă urgenţă, când nu mai există alternative. Altfel, cel mai bine ar fi să consultaţi un medic pentru ca acesta să îndepărteze căpuşa aşa cum trebuie şi să vă prescrie tratamentul corespunzător.
Vă doresc să vă bucuraţi de vremea frumoasă care se face simţită! dibogus.blogspot.com

14 mai 2012

Promovare civilizată

Cam așa ar trebui să arate un spațiu amenajat pentru publicitate la blocuri. Meserie te halesc.
Așteptăm comenzi :)) .

11 mai 2012

Vine circul!


Ura !!! Vine circul neamuleeee !!! De azi începe campania electorală. O lună de zile vom avea parte de un bonus la porţia noastră zilnică de balamuc. Circul ăsta are de toate. Prin arena lui se vor perinda tot felul de creaturi care mai de care mai ciudate. Vor fi pedelei, pesedei, penelei, udemerei, peremei şi alţi ciudăţei. Cuuum ??? Nu ştiţi ce sunt ăştia ? Ba ştiţi foarte bine. Îi vedeţi in fiecare zi pe posturile de ştiri şi în ziare. Da, da, sunt rude bune cu porcii, boii, maimuţele, şerpii, leneşii, ornitorincii şi derivatele lor. De toate o să aibă circul ăsta. Clovni, acrobaţi, scamatori, înghiţitori de săbii, de foc, de rahat şi de broaşte pe stomacul gol. De toate o să aibă. Tot ce pot să sper e să să nu aibă spectatori. N-au decât să se porcăiască, să se maimuţărească şi să se muşte între ei. De fapt să ne muşte şi pe noi. De dos.

9 mai 2012

8 mai 2012

Arta ploii

După furtună









 Poze ⓒ  dibogus.blogspot.com