26 aprilie 2012

Arbuştii, vecinii și dobitocii

Acum câteva săptămâni am avut supriza să constat că arbuştii plantaţi de mine în faţa blocului au dispărut. Tocmai când se făcuseră mari, frumoşi şi prezentabili. Nu mai devreme, nu mai târziu. Am ajuns la concluzia că au fost furaţi. Din admiraţie, din prostie sau din nesimţire. Asta va rămâne neelucidată.
Situaţia este cât se poate de ridicolă şi nu poate fi nici raportată, nici prevenită. Nu ai pe cine să sesizezi cu privire la un astfel de act, care, probabil, nu este singular. Asta din cauză că nu există echipaje ale poliţiei locale, care să efectueze ronduri de noapte prin care să fie împiedicate sau măcar descurajate astfel de fapte.
Furtul arbuştilor în sine nu ar fi chiar o pagubă aşa de mare. Doar că odată cu arbuştii au fost furaţi banii investiţi, munca depusă şi cheful de a mai face vreodată ceva pentru înfrumuseţarea și îmbunătăţirea spaţiului din jurul blocului şi nu numai.
Oricum, acum că ştiu cum stau lucrurile, schimb strategia. Data viitoare când plantez arbuşti, îi îngrijesc, îi cresc, le ataşez şi o etichetă cu preţ şi un cont bancar unde poată fi făcută plata. Să ştim o treabă.
Mai în glumă, mai în serios, situaţia e totuşi tristă. Din cauza unora care nu cunosc noţiunea de proprietate vom ajunge să trăim în cartiere gri, fără niciun element de înfrumuseţare, pentru că cei care vor avea impulsul de a face ceva în sensul acesta vor renunţa sub presiunea distrugerii de către persoane „binevoitoare”.
Oricum, o întrebare rămâne: cât de dobitoc trebuie să fii ca să faci așa ceva? Uite atât!