10 aprilie 2011

Nostalgie de primăvară

Tot ceea ce ne înconjoară se schimbă…ziua devine noapte și invers, iarna devine primăvara, primăvara devine vară, vara devine toamnă, toamna devine din nou iarnă friguroasă, albul ce imbracă iarna natura, devine verdele crud al primăverii pe care vara îl transformă în mii de culori îmbracate de flori. Toamna la rândul ei schimbă culorile verii în culorile specifice ei. Toate se schimbă odată și odată, numai omul rămane mereu același. Aparent avem impresia că oamenii sunt singuri care se schimbă în lumea aceasta, însă contrar aparențelor, ei sunt singurii care nu se schimbă niciodată..Ceea ce numim noi “schimbare” la oameni este de fapt procesul prin care oamenii


devin ei înșiși.
Atunci când primele raze de soare mangâie pământul, iar copacii încep să înmugurească, iarba să devină verdele crud care liniștește și cel mai trist suflet și cerul albastru parcă protejează tot ce se află sub el, oamenii ies la plimbare. Pentru că lumea este într-o continuă evoluție și modernizare, nu schimbare, pentru cei ce populează marile orașe, plimbările prilejuite de venirea primăverii nu sunt întotdeauna la fel de frumoase ca pentru cei ce încă au casele înconjurate de dealuri sau câmpii și nu de construcții uriașe care compun un oraș.. Diferența o face faptul că bucuria pe care o simți atunci când în orice parte ai privi vezi doar frumusețea dată naturii de primăvara.
Aradul este unul din orașele în care bucuria prilejuită de venirea primăverii este înjumătățită de modul în care oamenii se poartă cu natura și cu orașul. Spuneam că omul nu se schimbă..o dovadă a acestei afirmații este faptul că an de an atunci când zăpada se topește și primăvara își face apariția, orașul este presărat cu gunoaie și nu cu flori care să vestească schimbarea anotimpului. Gunoaiele nu sunt aruncate nici de clădirile uriașe, nici de tramvaiele obosite ce străbat zi de zi orașul și nici măcar de mașinile care la rândul lor, conduse de oameni, au o contribuție la poluarea aerului. Gunoaiele sunt aruncate de oamenii nepasători pentru care natura ce-i inconjoară nu e un dar special pe care trebuie să-l protejeze, ci ceva ce le aparține și pe care au dreptul să-l distrugă fără a ține cont de faptul că nu au avut nici măcar o contribuție cât de mica la crearea ei. Există încă oameni care iubesc și protejează acest dar special, natura, iar acești oameni sunt obligați să vadă în loc de frumusețile naturii, rezultatul nepăsarii celor ce nu se vor schimba niciodată.
O zi de duminică pe malul Mureșului în Arad…Dacă privești spre ceva mic, ceva ce nu vede oricine..vei fi surprins de cat de frumos este..
Însă dacă ridici privirea și te uiți la ceea ce inevitabil vedem cu toții nu vei mai fi la fel de încântat cu siguranță..
Încă sper că într-o zi voi putea spune..”și oamenii se schimbă”.

IOANA MATEȘ - 17 ani

0 comentarii :

Trimiteți un comentariu