Dacă atunci când eraţi mici şi eraţi întrebaţi: “ce vrei să te faci când o să fii mare?” răspundeaţi cu elan tineresc şi emoţie în glas “ADMINISTRATOR LA BLOC”, acum aveţi şansa să vă vedeţi visu’ cu ochii. Asta pentru că Primăria Arad organizează un nou examen de atestare a administratorilor de imobile. Mai concret, cine vrea să devină administrator la bloc cu acte în regulă, trebuie să se prezinte în data de 28.09.2009, începând cu ora 9:00, în sala 70 a Palatului Administrativ, unde se va organiza proba scrisă a examenului. Proba orală va avea loc la Camera 1, Seviciul Relaţii cu Asociaţiile de Proprietari, începând cu orele 11:00. Pretendenţii trebuie să aibă la ei un act de identitate. Şi să nu întârziaţi pentru că or să vă dea afară. Nu vă pot ura succes pentru că dacă luaţi atestatul o să-mi deveniţi concurenţi. Totuşi, pentru că îmi sunteţi simpatici va doresc succesuri!
0 comentarii :
Trimiteți un comentariu