Este o vorbă românească care spune: „când nu ai de lucru îţi cauţi” şi se potriveşte mănuşă în cazul iniţierii proiectului de inventariere a suprafeţelor radiante din interiorul clădirilor.
Nu zic că este inoportună o asemenea acţiune, ca idee în esenţa ei este bună, dar trebuie lăsată ca aplicare la latitudine asociaţiilor de proprietari care sunt “stăpâni” ai imobilului respectiv. Blocurile la care ar fi bună o asemenea inventariere, în special în apartamente, sunt acelea fără repartitoare. De ce? Pentru că, în timp, s-au făcut schimbări de calorifere, montându-se unele cu număr de elemenţi mai mare decât cel prevăzut în proiectul blocului. Asta nu ar fi nimic dacă administraţia blocului ar fi anunţată în mod onest despre aceste modificări, dar nu prea e cazul, doar trăim în Românica. La blocurile cu repartitoare aceste schimbări se pot ţine sub control deoarece repartitoarele nu pot fi demontate decât de reprezentantul firmei care le citeşte. Acesta ia în calcul modificarea făcută pentru a schimba modul de calcul.
Dar această stare de fapt nu trebuie combătută prin forţa obligativităţii printr-o hotărâre CLM care, fie vorba între noi, ar fi cam abuzivă. Mai corect ar fi să se prezinte oamenilor un mod tehnic de rezolvare, utilizând standardul de echivalenţă care se aplică în calculele pentru înlocuirea corpurilor de încălzire cu altele. Astfel comitele executive ale asociaţiilor de proprietari pot hotărî în cunoştinţă de cauză repartizarea echitabilă a cheltuielilor cu încălzirea.
ANRSC - ul nu obligă ci doar recomandă nişte măsuri care, consideră ei, ar duce la o repartizare a costurilor cu energia termică cât mai corectă.
Nu înţelegem de ce baba se piaptănă tocmai acum când ţara arde. Când populaţia este bulversată de ideile năstruşnice “anti criză” ale guvernului, edilii vin cu tot felul de idei “originale”, care generează costuri suplimentare şi nejustificate pentru populaţie. Cică pentru ca CET să-şi facă o bază de date cu situaţia caloriferelor din imobile. Păi ce treabă are CET-ul cu elementele caloriferelor din apartamentele oamenilor, când “misiunea” lor se încheie la branşamentul de la intrarea în bloc? Nicio treabă. Dacă chiar vor să-ţi facă baze de date, să şi le facă pe banii lor.
Aşa se întâmplă când se iniţiează proiecte fără consultarea celor implicaţi, care poate au şi ei ceva de zis.
În concluzie, nu e rău să se facă asemenea inventarieri, dar trebuie înţeles că suntem proprietarii acestor imobile şi trebuie să hotărâm noi, ce şi cum, în legatură cu ce ne aparţine.
În final, remarcăm şi faptul că s-au trezit să comenteze pe această temă şi luptătorii pentru binele blochiştilor, cu iniţialele U-la-la. Apropo, cum mai staţi cu lupta împotriva E-ON Gaz, că au intrat în vigoare noile contracte... pătate cu sângele vostru de viteji?
0 comentarii :
Trimiteți un comentariu