În ultimele zile prietenii noştri, "păstorii" asociațiilor de proprietari au lansat o nouă isterie, de fapt o nouă "luptă" (să ne aducem aminte de lupta împotriva E-on, o luptă fără "cap şi fără coadă"), cu prestatorul de ridicare a gunoiului. Motivele luptei fiind hotărârea de consiliu care cică nu este conformă cu ordinul ANRSC (cei care au dat și mult apreciatul ordin 343 cu repartitoarele), că nu s-a negociat cu nimeni, că sunt clauze abuzive. Toate contractele încheiate cu monopoluri au clauze abuzive, vezi firmele de telefonie mobilă, televiziune prin cablu (mai ieri au dat peste cap toate programele TV fără să-i anunțe pe clienți) şi nu am auzit pe nimeni să se lege cu lanţurile de vreo antenă de transmisie. Nu ţinem parte Polarisului, dar haideţi sa ne legăm de alte clauze din contractul cu ei cum ar fi :
- Să se respecte obligativitatea ridicării zilnice a gunoiului
- Să se facă curăţenie mai des pe platformele gospodăreşti
- Să se dezinfecteze spaţiul de depozitare şi să se spele containerele, că de aceea s-au făcut acele scurgeri.
- Să se simplifice modul de primire a facturilor şi diversificarea modalităţilor de plată (de ex. facturile a putea fi introduse în cutiile poştale convenite între părţi cum face CET şi Apă canal)
Apropo, nu am auzit pe nimeni să plângă de modul injositor cu drumuri multe (aici gândiţi-vă că sunt şi oameni bătrâni şi bolnavi) pentru a recupera banii dacă ai făcut prostia să plăteşti taxa de salubritate pe tot anul.
Aceste aspecte trebuiesc urmărite în relaţia cu Polarisul. Le respectă plătim, nu, îi penalizăm. În rest e simplu, ai aruncat gunoi plăteşti. În toată telenovela asta cei care ies cu o muncă în plus sunt administratorii, pe care nu am auzit să-i apere cineva. Dar mulţi dintre ei au ales să semneze aceste contract pentru că şi aşa oamenii sunt bulversaţi de toată situaţia.
26 septembrie 2011
Arădeni, gunoaiele vă atacă!
23 septembrie 2011
Arădeni, atacaţi gunoaiele!
Sper că nu aţi uitat, mâine 24 septembrie este ziua curăţeniei generale în Romania. Mă refer la curăţenia zonelor verzi, nu a curăţeniei prin ...”birouri” (ştiţi ce vreau să zic).
Mâine mii de oameni, înscrişi în proiectul Let`s do it Romania, vor declara război gunoaielor din păduri și areale naturale de pe teritoriul României.
Cu toţii ne facem curăţenie în case şi prin curţi, de ce să nu facem şi în ţărişoara nostră dragă?
Dacă nu ai aderat la acest program, dar ţi-ar placea să o faci nu e târziu. Te poţi înscrie ca voluntar pe site-ul companiei www.letsdoitromania.ro şi sâmbătă dimineaţa să te prezinţi la unul din punctele de înregistrare din oraşul tău. Poţi veni cu mănuşi şi saci menajeri de acasă, sau vei primi acolo. La sfârşitul zilei (ora 15) vei avea satisfacţia unui lucru bine făcut.
Deci, participi mâine la Ziua Curăţeniei Naţionale?
19 septembrie 2011
Idee, nu reclamă (3)
PANOURI RADIANTE - mai mult decît căldură






