18 decembrie 2009

Poveste de Crăciun 3

Un clinchet cristalin
Brusc am auzit un clinchet cristalin. Venea parcã din depãrtãri de veacuri. Am venit sa te invat cã la fel cum oitele rãtãcite sunt gãsite dupã sunetul clopotelului ce-l poartã la gât, tot asa sunetul clopotelului ar trebui sã-i aminteascã omului cã trebuie sã se întoarcã în turma din care s-a rãtãcit. Clopotelul înseamnã cãlãuzire si regãsire, el înseamnã întoarcere si ne aminteste cã fiecare în parte are o valoare neasemuitã în ochii Domnului.

Si în timp ce clinchetul clopotelului s-a stins în noapte, ingerul a scos la ivealã o lumânare. A înfipt-o în sfesnicul de pe semineu si a aprins-o. Întunericul încãperii s-a retras parcã speriat de razele pâlpâinde ce se revãrsau feeric de la mica luminitã, zugrãvind imagini de basm pe peretii încãperii. – Sa nu uiti, a soptit ingerul, cã lumânarea aratã recunostinta omului pentru Steaua din vechime. Luminita ei firavã este ca o oglindire a sclipirii stelelor în noapte. La început, în bradul împodobit cu betealã, au fost prinse lumânãrele, înlocuite acum de beculetele multicolore. Fiecare om trebuie sã fie o luminitã ce vorbeste despre darul lui Dumnezeu, despre neasemuita Lui lucrare întru salvarea omenirii.
(www.desprecopii.com)