4 septembrie 2011

Aradul curat și datorită lor

În perioada 15 iunie - 15 iulie s-a desfășurat în Arad concursul ''Aradul curat'', la care au participat asociații de proprietari și locatari din municipiu. A fost practic o competiție de frumusețe între blocuri. L-am abordat pe un tânăr și energic administrator, care, împreună cu proprietarii imobilelor, a fost printre câștigători.
Vecini la bloc: Cum apreciaţi iniţiativa primăriei de a organiza un astfel de concurs?
Dan Tiberiu Haica: O iniţiativă bine venită, care poate scoate în evidenţă şi lucrurile frumoase realizate de membrii asociaţiilor de proprietari.
VLB: De când aţi început pregătirile şi în ce au constat?
DTH: Din momentul în care s-a dat startul concursului, data de 15 iunie 2011. Pregătirile au constat mai mult în cosmetizarea pomilor, arbuştilor, gardului viu şi a bordurilor ce înconjoară imobilul, deoarece curăţenia din jurului blocului se realizează în mod regulat.
VLB: Cu câte asociaţii de proprietari v-aţi înscris în concurs?
DTH: Cu două asociaţii de pe strada Liviu Rebreanu: Bl.1 şi Bl.2 cu care am obţinut premiul 1.
VLB: A existat interes din partea locatarilor?
DTH: Mai mult sau mai puțin. Fiecare a participat după posibilități, după conștiință și după timpul liber avut la dispoziție. La Bl.1 există un nucleu de gospodari care realizează curăţenia în mod regulat, iar la Bl. 2 am fost ajutat de d-na preşedinte Carolina Puşcău şi de d-nul Paul Boar . În orice caz eu le mulțumesc tuturor și aștept ca tot mai mulți să participe la activitățile gospodărești.
VLB: Membrii asociaţiilor de proprietari ale căror administrator sunteţi se îngrijesc constant de aspectul spaţiilor verzi, a curăţeniei şi a imobilelor în care locuiesc sau doar cu ocazia concursului?