29 aprilie 2012

Așa beau oamenii buni


Lista cu beneficiile vinului este lungă și tot mai surprinzătoare de fiecare dată. Binecunoscut deja ca fiind sănătos pentru inimă, vinul consumat moderat aduce mult mai multe beneficii sănătatii.
Iată mai jos doar câteva motive pentru care este bine sa te respecți cu un pahar de vin zilnic.
     
1. Hrană pentru creier
Vinul ajută la păstrarea memoriei. Când cercetatorii au testat memoria unor femei de 70 de ani, ei au observat că femeile care beau vin zilnic au obținut rezultate mai bune decât cele care nu consumau. Vinul previne formarea cheagurilor de sânge și reduce inflamarea vaselor sangvine, ambele fiind legate de problemele cu memoria și inimă, susțin cercetatorii. Alcoolul din vin se pare ca ar crește nivelul colesterolului „bun” din organism, ceea ce iți va ajută arterele să scape de cheagurile sangvine.
2. Ține kilogramele sub control
Mai multe studii au constatat că persoanele care beau vin zilnic, în cantități moderate, sunt mai puțin grase decât  cele care consumă vin doar ocazional. Mai precis, consumatorii de vin sunt mai supli și au mai puțină grăsime în jurul taliei decât băutorii de lichior, de exemplu.
3. Apără organismul împotriva microbilor
Cercetătorii britanici au constatat că în medie un pahar de  vin pe zi reduce cu 11% riscul infecției cu bacteria Helicobacter pylori, care provoacă ulcer, gastrită și cancer la stomac. Același studiu mai susține că o jumătate de pahar cu vin este de ajuns pentru protecția împotriva bacteriilor patogene precum salmonela, prezente în alimente.
4. Combate afecțiunile ovariene
Oamenii de știintă australieni au observat în urma unui studiu că un pahar de vin pe zi reduce riscul de cancer ovarian cu până la 50%. Studii anterioare ale Universității din Hawaii au ajuns la aceleași concluzii. Experții cred că resoponsabili sunt antioxidanții cu proprietăți anticancerigene care se gasesc din abundență în vin. Mai mult, într-un studiu recent al Universității din Michigan, s-a constat că un compus al vinului roșu a contribuit la uciderea celulelor canceroase.
5. Construiește oase mai puternice
Femeile care beau vin în cantități moderate au in medie masă osoasă mai mare decât cele care nu consumă vin.  Alcoolul se pare că ridică nivelul de estrogen. Acest hormon încetinește deteriorarea oaselor.
6. Previne problemele cu glicemia
Femeile aflate înainte de menopauză care beau zilnic 1-2 pahare de vin au cu 40% mai puține șanse să dezvolte diabet  tip 2 decât cele care nu beau, se arată într-un studiu al Harvard Medical School. Deși nu se știe exact care este motivul, vinul se pare că reduce rezistența insulinică a diabeticilor.


26 aprilie 2012

Arbuştii, vecinii și dobitocii

Acum câteva săptămâni am avut supriza să constat că arbuştii plantaţi de mine în faţa blocului au dispărut. Tocmai când se făcuseră mari, frumoşi şi prezentabili. Nu mai devreme, nu mai târziu. Am ajuns la concluzia că au fost furaţi. Din admiraţie, din prostie sau din nesimţire. Asta va rămâne neelucidată.
Situaţia este cât se poate de ridicolă şi nu poate fi nici raportată, nici prevenită. Nu ai pe cine să sesizezi cu privire la un astfel de act, care, probabil, nu este singular. Asta din cauză că nu există echipaje ale poliţiei locale, care să efectueze ronduri de noapte prin care să fie împiedicate sau măcar descurajate astfel de fapte.
Furtul arbuştilor în sine nu ar fi chiar o pagubă aşa de mare. Doar că odată cu arbuştii au fost furaţi banii investiţi, munca depusă şi cheful de a mai face vreodată ceva pentru înfrumuseţarea și îmbunătăţirea spaţiului din jurul blocului şi nu numai.
Oricum, acum că ştiu cum stau lucrurile, schimb strategia. Data viitoare când plantez arbuşti, îi îngrijesc, îi cresc, le ataşez şi o etichetă cu preţ şi un cont bancar unde poată fi făcută plata. Să ştim o treabă.
Mai în glumă, mai în serios, situaţia e totuşi tristă. Din cauza unora care nu cunosc noţiunea de proprietate vom ajunge să trăim în cartiere gri, fără niciun element de înfrumuseţare, pentru că cei care vor avea impulsul de a face ceva în sensul acesta vor renunţa sub presiunea distrugerii de către persoane „binevoitoare”.
Oricum, o întrebare rămâne: cât de dobitoc trebuie să fii ca să faci așa ceva? Uite atât!

24 aprilie 2012

21 aprilie 2012

Se apropie alegerile

Din vreme în vreme românii trebuie să-și aleagă reprezentanții. De fiecare dată, aceasta s-a dovedit o sarcină tare grea și complicată pentru bietul alegător român. De ce este mereu așa? O posibilă explicație găsiți în povestea de mai jos.
La facerea lumii, Dumnezeu, pentru a-i ajuta pe oameni să prospere, a hotărât să dea printr-o "Lege Divină" fiecărei naţii câte două virtuţi.
Astfel, El i-a facut :
- pe elveţieni - ordonaţi şi respectuoşi faţă de legi;
- pe nemti - disciplinaţi şi raţionali;
- pe englezi - perseverenţi şi studioşi;
- pe japonezi - muncitori şi răbdători;
- pe unguri - hotărâţi şi buni meseriaşi;
- pe francezi - culţi şi rafinaţi;
- pe spanioli - veseli şi ospitalieri
...şamd.
Când a ajuns la români, I-a spus îngerului consilier care şi nota:
- românii vor fi inteligenţi, cinstiţi şi buni politicieni..
După ce a publicat-o în "Monitorul Celest", îngerul a remarcat:
- Doamne, ai dat tuturor popoarelor câte două virtuţi, iar românilor trei. Oare în acest fel, nu cumva ei îi vor depăşi şi exploata pe toţi ceilalţi ?
- Aşa e ! Ai dreptate ! Atunci să revenim cu o "Ordonanţă de urgență".
" Pentru că virtuţile Dumnezeieşti, odată acordate, nu se mai pot lua înapoi, precizez că nimeni nu va putea avea sau folosi mai mult de două virtuţi în acelaşi timp!"
Şi astfel, se explică de ce românii:
- care sunt inteligenţi şi cinstiţi, în nici un caz nu fac politică;
- care sunt cinstiţi şi fac politică, în mod sigur nu sunt inteligenţi;
- care fac politică şi sunt inteligenţi, categoric nu sunt cinstiţi.
Bine, dar noi cu cine să mai votăm?

12 aprilie 2012

7 aprilie 2012

Florii 2012

Floriile deschid pentru Românii ortodocşi ciclul sărbătorilor pascale, care se încheie odată cu Înălţarea lui Isus (la 40 de zile de la Sărbătoarea Paştilor). Evocând intrarea Mântuitorului în Ierusalim călare pe asin, întâmpinat de o mulţime cu flori şi ovaţii, Floriile reprezintă o sărbătoare, rezultând tradiţii şi obiceiuri extrem de pitoreşti. Intrarea Domnului Isus Cristos în Ierusalim este singurul moment din viaţa Sa pământească în care a acceptat să fie aclamat ca împărat. Primirea triumfală ce I s-a făcut Domnului Cristos, Care a intrat în Ierusalim ca împărat smerit - împlinind o prorocire din Vechiul Testament - a fost cu ramuri de măslin. În această Duminică se sfinţesc, prin rugăciune şi stropire cu agheasmă, ramuri înmugurite de salcie - care se împart creştinilor - iar slujitorii Bisericii le ţin în mâini, cu lumânări aprinse, ca simbol al biruinţei vieţii asupra morţii. Ramurile de salcie amintesc de ramurile de măslin cu care a fost întâmpinat Mântuitorul. Cu acestea, după ce au fost aduse la biserică spre a fi sfinţite, creştinii împodobesc icoanele, uşile şi ferestrele, caci apără casa de rele şi o protejează de evenimente neplăcute. În unele sate, locuitorii se încing cu ramurile de salcie peste mijloc (credinţa spune că acest ritual îi apară de boli şi îi face mai robuşti). De asemenea, în Duminica Floriilor, gospodinele curăţă mormintele strămoşilor, agăţând de cruci rămurele de salcie. În tradiţia populară există credinţa că însăşi Maica Domnului a binecuvântat salcia, după ce aceasta s-a transformat într-o punte, ajutând-o pe Fecioara Maria să treacă apa unui râu. Tot de Florii, se agaţă într-un pom înflorit şnurul de Mărţişor şi alături se agaţă haine şi zestrea fetelor de măritat. Fiind o sărbătoare care marchează reînvierea naturii, sensul ei este atribuit şi elementelor din viaţa cotidiană. În unele zone, fetele pun în noaptea de Florii busuioc sub pernă, spre a deveni mai frumoase şi mai sănătoase, mai dorite de flăcăi, pentru a se putea mărita în acel an. În Muntenia, oamenii nu se spală pe cap deoarece există crezul că dacă fac asta în Duminica Floriilor - în care toţi pomii înfloresc - vor albi precum coroanele albe ale copacilor. În această zi de Post este dezlegare la peşte.
Cu acest prilej sunt sărbătoriți și vecinii noștri cu nume de flori cu ar fi: Anemona, Brandușa, Camelia, Codrin, Codrina, Codruț, Codruța, Crăița, Crina, Crin, Crizantema, Dalia, Delia, Floarea, Flora, Florița, Florența, Florentin, Florentina, Florica, Florin, Florina, Garofița, Gherghina, Iris, Lăcrimioara, Margareta, Micșunica, Mugurel, Narcis, Narcisa, Panseluța, Romanița, Trandafira, Violeta, Viorel, Viorica, Zambila, Zambilica. Sperăm că i-am cuprins pe toți. Dacă am omis vreun nume dați-ne de știre pe CHAT. La mulți ani!

2 aprilie 2012

Blocul nostru e model...pentru artiști

Aneta Beatrice Filip varianta feminină a lui Mihai (Misi) Takacs.