25 mai 2014

22 mai 2014

Sărbătoarea vecinilor - 2014


În ziua de vineri, 23 mai 2014 Europa marchează Sărbătoarea Vecinilor. Aceasta este un prilej ca oamenii care trăiesc alături zi de zi să se reunească într-un cadru prietenesc, să comunice şi să devină mai apropiaţi. Evenimentul se organizează anual în ultima zi de vineri a lunii mai.
Ideea Sărbătorii Vecinilor a aparţinut unei comunităţi din Franţa în anul 2000, iar Comisia Europeană şi Consiliul European sunt parteneri în fiecare an, sprijinind această iniţiativă de mare impact social.  Aradul s-a alăturat Sărbătorii Vecinilor în anul 2009.

19 mai 2014

Plante care purifică aerul din cameră

Desi este vital pentru sanatatea noastra, aerul curat a ajuns, mai ales in spatiul urban, sa fie din ce in ce mai greu sccesibil. O mana de ajutor ar putea insa veni tot din partea plantelor.
Specialistii de la NASA au facut mai multe studii si experimente pentru a afla care sunt plantele care reusesc cel mai eficient sa curete si sa purifice aerul. Rezultatele testelor au aratat ca unele plante actioneaza ca niste adevarate filtre impotriva factorilor poluanti.
Pe primul loc intre aceste plante purificatoare este palmierul Areca, poreclit “cel mai eficient umidificator de aer”.
La fel de eficient poate fi si Crinul Păcii. Aceasta din urma calmeaza alergiile si este indicat pentru camerele copiilor care sufera de astm.

Voalul Miresei este cel mai bun remediu pentru incaperile incarcate cu fum de tigara, reusind performanta de a absorbi in jur de 95% din acesta, in mai putin de 24 de ore. Apeleaza asadar cu incredere la proprietatile

3 mai 2014

Cinci lucruri necesare într-un apartament mic

Spatiile de locuit mici reprezinta o realitate cu care ne confruntam multi dintre noi. Exista insa obiecte al caror design ne poate face viata mai frumoasa si mai aerisita. Iata cinci dintre ele:
1. Hanger
Tocmai ai ajuns la concluzia ca sifonierul din lemn masiv de la bunica nu incape la tine in dormitor? Ei bine, nu te supara prea tare. Nu esti condamant sa porti de acum doar camasi sifonate. Avem pentru tine o solutie simpla si care ocupa minimum de spatiu pentru a-ti pune hainele pe umeras. Pentru asta ai nevoie doar de doua sfori si o bara din lemn sau metal.



2. Oglinda – masa de calcat
Si daca tot vorbim de haine sifonate, ce zici de situatia in care ai aruncat o ultima privire in oglinda si ai observat niste dungi rebele? Camera e prea mica sa mai ai loc sa intinzi si masa de calcat. Ca sa nu mai vorbim ca trebuie sa te intorci din drum. Ei bine, oglinda pe care ti-o propunem se transforma intr-o secunda in masa de calcat. In plus are si spatiu unde poti sa iti depozitezi fara probleme fierul de calcat.
3. Mini-masuta de cafea
E clar ca ai nevoie de o masuta de cafea, unde sa iti pui paharele sau cestile. Dar daca o pui in mijlocul camerei, tu nu mai ai pe unde sa treci. Avem o solutie si pentru asta. Mini-masuta de cafea care se monteaza direct pe bratul canapelei.
4. Mini-raftul pentru baie
Suportul pentru sapun si obiecte personale pozitionat deasupra bateriei te va salva de la noptile nedormite in care sa calculezi la nesfarsit solutia ideala pentru locul liber in care sa montezi dulapioare si raftulete.
5. Magnetul- suport pentru tacamuri
Nu o sa mananci cu 7 tacamuri o data. Tocmai de aceea iti trebuie o metoda ingenioasa pentru a avea la indemana ustensilele de bucatarie pe care le folosesti cel mai des. Iti recomandam magnetii cu adeziv. Se monteaza usor pe perete si la fel de usor se lipesc tacamurile de ei.
Iata doar cateva exemple care sa te convinga ca locuitul intr-un spatiu mic nu este neaparat o corvoada. Ca sa devina confortabil ai nevoie doar de putina inspiratie.

misiuneacasa.ro