30 aprilie 2010

1 Mai muncitoresc, ziua celor care măresc PIB-ul

„1 Mai - Ziua internaţională a oamenilor muncii” - ne duce cu gândul la vremea când tot românul avea un loc de muncă (şi dacă vroia şi dacă nu), când săptămâna de lucru era de 6 zile şi modalităţile de distracţie erau puţine. Ce vremuri...! Ce amintiri...! De 1 Mai „pe centru” era o adevărată „desfăşurare de trupe” a oamenilor muncii. Astăzi din toată povestea asta a rămas doar... ziua liberă (anul ăsta nici măcar aia), pe care fiecare o petrece unde poate. Unii la mare, alţii la munte, dar cei mai mulţi pe lângă localitatea de reşedinţă, că deh, este la „îndemână” şi presupune cele mai mici cheltuieli. Dacă ai prin zonă şi o oază de verdeaţă (de ex. pădurea Ceala) este şi mai bine. Ai unde să faci un foc, să prăjeşti un mic, unde „să ne simtem bine şi să mănâncă şi gura noastră ceva” (de parcă în restul anului n-am mânca) împreună cu familia, cu prietenii.
Ai visat toată iarna la iarbă verde, aer curat, relaxare, dar din păcate când ajungi la locul mult visat constaţi cu surprindere că au trecut alţii înaintea ta pe acolo şi au simţit nevoia să-şi „marcheze teritoriul” prin diferite metode (resturi menajere, „scaune”, etc.). Relaxarea s-a dus, iar aerul parcă nu mai e aşa de curat. Noroc cu iarba că e tot verde (acolo unde mai este).
Un sfat: când plecaţi de acasă luaţi 2 pungi pentru gunoi, asta ca să aveţi în ce să puneţi resturile de la porcotan şi recipientele golite.
Distracţie plăcută şi aveţi grijă pe unde călcaţi, prin pădure, alegeţi locurile circulate, să nu vă iasă „un noroc” în cale.
„1 Mai muncitoresc” - eheee... ce tineri şi frumoşi eram...

Mai bine aşa:


Decât aşa:

28 aprilie 2010

1 Mai ecologic

Toalete, toalete, pentru băieţei şi fete! Asta e tot ce ne dorim de 1 Mai la pădurea Ceala. Ecologice sau nu, ce mai contează...Nu de alta, dar anul trecut erau mai mulţi oameni decât pomi. Şi era...chinuitooor! De mici şi bere ne îngrijim noi.  Dacă nu mai ştiţi cum arată vedeţi mai jos. Vă mulţumim şi sărbători fericite!

27 aprilie 2010

Ne-am înecat?

Sistemul de depozitare a gunoiului menajer pe platforme gospodăreşti a fost introdus pentru prima dată în urmă cu 4 ani în cartierele Alfa şi Confecţii. Şi cum acesta şi-a demonstrat eficienţa, extinderea la nivelul întregului municipiu a fost solicitată şi de cetăţenii din celelalte cartiere.
Mulţi arădeni au suferit în urma demolării garajelor pe locul cărora urmau să fie amenajate platformele, dar s-a demonstrat că soluţia a fost gândită în folosul comunităţii, a civilizării urbei, aşa că pagubiţii au acceptat decizia.
Aceste platforme ne-au scăpat de aspectul deplorabil de la marginea drumurilor, cu acele containere pline, cu capacele deschise şi roiuri de muşte adulmecând sau nişte picioare în aer, ale căror proprietari aveau capul printre cojile de cartofi. Aceleaşi containere reprezentau şi un real pericol pentru şoferi şi biciclişti.
Dar, ca de obicei, noi românii ne ţinem cu îndârjire de tradiţiile noastre milenare. „ Ne-am înecat ca ţiganul (rromul) la mal” – se potriveşte foarte bine şi în acest caz.
De ce zicem asta? Păi, aceste platforme au fost în aşa fel concepute ca să poată fi întreţinute şi igienizate pentru a nu deveni un focar de infecţie. Aşa încât în perimetrul construit s-a făcut o mică gură de scurgere spre canalul stradal a apei care trebuia să provină, în mare parte, de la igienizarea containerelor.
Într-adevăr, de măturat se mai mătură din când în când (apropo, oare pentru câte astfel de acţiuni pe lună plăteşte Primaria prestatorului?), dar igienizarea prin spălare nu se face.

Şi încă situaţia de mai sus e una fericită, apa care se vede fiind de la o ploaie salvatoare...
E foarte adevărat că mulţi dintre semenii noştri nu stau bine la capitolul ecologie, simţ gospodăresc, respect sau chiar bun simţ. Asta una la mînă. Dar îi avem şi pe veşnicii căutători de „comori” care scot şi sparg pungile şi împrăştie mizeria peste tot. Nu-i putem vâna şi nici nu putem pune câte un gardian la fiecare platformă. În cazul ăsta poate ar trebui să vedem ce containere folosesc alţii.
În final o recomandare pentru edili: înotaţi, înotaţi, că direcţia e bună. Trebuie doar să ajungeţi la mal.

25 aprilie 2010

Viitorul parcărilor în Arad ?



Oare câte situaţii ca cea de mai jos vor fi în Arad după licitarea locurilor de parcare din faţa blocurilor în Arad ?

23 aprilie 2010

Spectacol de primăvară


Titlu : Curăţenia
Genul : Acţiune
Scenariul : Comitetul
În rolurile principale : Simona, Carmen, Nelu, Viorica C., Viorica U., Gheorghina, Doru, Dana, Sergiu, Gheorghe C., Gheorghe V., Elisabeta, Ovidiu
Regia : Dan (cu mulţumiri către cei de mai sus)
Producător executiv : Bloc 1
Părerea criticilor : bravo nouă !
Secvenţe din film :

22 aprilie 2010

Incredibil, dar se poate şi in România

Am găsit în România liberă un articol interesant care ne arată că şi în România se poate face ceva bine (dacă se vrea), şi cum ar trebui să se implice o uniune adevărată a asociaţiilor de proprietari (aviz ULALA). Luaţi-vă un minut şi citiţi, e interesant.

Ploieştenii plătesc una dintre cele mai mici facturi de încălzire din ţară: ea coboară chiar şi la 100 de lei pe luna de iarnă la un apartament cu două camere. Cu excepţia oraşelor foarte mici, Ploieştiul are şi cel mai mic preţ: 117 lei pe gigacalorie. Lucrurile nu au stat tot timpul aşa. Acum 10 ani, gigacaloria din Ploieşti era una dintre cele mai scumpe. Când costurile s-au dovedit prea mari, oraşul a trecut la reabilitare şi privatizare.
„Nu avem doar cea mai ieftină gigacalorie, plătim mai puţin decât alţii şi pentru alte servicii, cum ar fi, de exemplu, salubritatea. Mai mult, locatarii blocurilor din Ploieşti au cele mai mici datorii la furnizorii de servicii. La noi, tendinţa ultimilor ani este aceea de a se rebranşa la sistemul de încălzire centralizat, fiind din ce în ce mai puţini cetăţeni care renunţă la clasicul sistem de încălzire", ne-a spus Ion Stan, preşedintele Uniunii Asociaţiilor de Proprietari (UAP), organizaţie care reprezintă interesele la aproape 1.400 de asociaţii de proprietari, dintr-un total de 1.800 (64.000 de apartamente) din Ploieşti. Într-adevăr, potrivit statisticilor realizate de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Serviciilor de Gospodărire Comunală (ANRSC), locuitorii din municipiul Ploieşti, alături de cei din Bucureşti şi Constanţa, plătesc la întreţinere mai puţin decât alţii pentru încălzire şi apă caldă. Pentru comparaţie, un ploieştean plăteşte de două ori mai puţin

20 aprilie 2010

Cu creionul pe hârtie...

...hai să facem nişte socoteli simple. Luăm o familie de 4 persoane. Alegem traseul. Micalaca(Mioriţei)-UTA-Confecţii. Costuri: 1,5 lei biletul de tramvai X 4 persoane, Micalaca-UTA = 6 lei. 1,5 lei X tot 4 persoane, UTA-Confecţii = încă 6 lei. Total 12 lei. La dus. Încă 12 la întors. Carevasăzică, o „escapadă” familială de vreo 6 km în oraş costă o familie de 4 persoane 24 de lei cu tramvaiul.

Buuun. Să vedem alternativa, care este în cazul nostru taxiul (dacă n-ai maşină proprie sau un prieten binevoitor care să te ducă moca). Păi cu taxiul din Micalaca până în Confecţii îţi ia 1,6 lei X 5 km = 8 lei. Plus pornirea încă 1,6 lei = 9,6 lei. La dus. Cu întors cu tot (că stai la neamuri doar până le haleşti tortul), te costă 19,2 lei. În concluzie, pentru o vizită la neamurile din Confecţii, o familie de 4 persoane din Micalaca plăteşte pentru transportul cu tramvaiul 24 de lei dus-întors, iar pentru taxi, 19,2 lei. Ca să nu mai vorbim de

19 aprilie 2010

UTA - 65 de ani de mândrie

Aniversare-soare-mişcare








17 aprilie 2010

Idee, nu reclamă

O nouă variantă a sistemului de ventilaţie pentru ferestre a apărut pe piaţă.
Pentru că nu ne-am pus în gând să facem reclamă cuiva, ci doar să vă aducem în atenţie un produs care pare foarte practic şi la îndemâna tuturor, nu am dat niciun nume de produs sau firmă. Şi nici nu am adus „specialişti de la Bucureşti” ca să ne spună ce şi cum în casa nostră. Încercăm să ne descurcăm cu forţe proprii. Cei interesaţi ne pot contacta pe blog şi le vom spune şi numele firmei.
Spre deosebire de primele variante care erau proiectate fie pentru a fi montate într-un lăcaş special deja montat în profilul superior orizontal al tocului, fie pe cantul superior al cercevelelor, noul sistem de ventilaţie este un accesoriu independent şi separat de fereastră.
Reglarea schimbului între aerul exterior şi cel interior constituie premisa unui micro-climat plăcut în încăpere şi a unui confort crescut în locuinţă. Datorită acţionării automate a acestui sistem inteligent este imposibilă manevrarea greşită.
Principalul avantaj al dispozitivului este reprezentat de

14 aprilie 2010

Culori

Frumosul curcubeu care s-a arcuit pe deasupra oraşului acum vreo două zile ne-a demonstrat, din nou, că divinitatea iubeşte toţi oameni indiferent de culoarea pielii sau culoarea politică, la fel şi noi :)), zicem cu modestie.

12 aprilie 2010

Un tramvai numit dorinţă

Tramvaiele sunt în centrul atenţiei zilele acestea. Treaba cu abonamentele unice despre care se vorbeşte este un abuz grav. De ce să nu poţi să-ţi iei abonament doar pentru ruta pe care circuli frecvent? Ei au impresia că dacă lumea nu îşi prea lua abonament nici cu 47 de lei or să-şi ia cu 60? Degeaba e valabil pe 20 de linii. Oamenii circulă de obicei doar pe o linie, maximum două. Aşa că de ce ar plăti aiurea pentru ce nu folosesc? Şi ce vor face cei care circulă mai rar şi folosesc bilete? Vor fi nevoiţi să cheltuie pe 2-3 bilete dintr-un capăt în altul al oraşului? Cam miroase a descriminare şi dezinteres faţă de problemele cetăţenilor.
În mod normal ar trebui să fie legături directe de tramvai între toate cartierele importante din oraş. Vlaicu-Ar Nou, Vlaicu-Micalaca, Ar Nou-Micalaca, Vlaicu-Alfa, Micalaca-Alfa, Ar Nou-Alfa, Gradiste-Micalaca, Ar Nou-Gradiste, Vlaicu-Gradiste, Gradiste-Alfa şi din

10 aprilie 2010

Oare de ce? Întrebăm, nu dăm cu paru'

-Oare de ce au ajuns să ceară preţul gigacaloriei de 187 lei? Care e modul de calcul? În 2008 criticau acest preţ şi prevedeau o apocalipsă pentru oraş.
-Oare de ce se strâng semnături de la locatari pe tot felul de liste - prin intermediul administratorilor blocurilor? Oare vor să-şi creeze o bază de date care să fie folosită în moduri dubioase? Să fie foarte clar: administratorii de bloc nu sunt sondori de opinie în slujba ULALA sau ACA (Alternativa civică arădeană, dacă nu ştiaţi).
-Oare de ce aşa-zisele şedinţe publice au loc în cadru restrâns, doar ei între ei şi eventual nişte ziarişti? Ca să-şi dea dreptate singuri sau nu se prea înghesuie lumea pentru că n-are încredere în demersurile lor gargariste?
-Oare de ce „specialistul” (n-am aflat în ce) adus de la Bucureşti cu mari eforturi ca să ne lumineze în legătură cu termoizolarea blocurilor face reclamă la panouri solare?
-Oare de ce fac valuri pe tema vitezei cu care trebuie să ajungă facturile de gaz la consumatori şi agitaţia nu se face în jurul

6 aprilie 2010

Sondaj...copilăresc

Vineri, 02 aprilie, s-a desfaşurat la primărie o întâlnire între autorităţi si reprezentanţii societăţii civile, pe tema majorării preţului gigacaloriei. Ne-a mirat prezenţa "masivă" a populaţiei la o dezbatere atât de importantă (vreo 25 de inşi, dintre care jumătate ziarişti). Din câte am înţeles a fost de vină ziua şi ora la care a fost programată şi nu dezinteresul ori neîncrederea populaţiei faţă de reprezentanţii autorităţilor şi, aşa-zişii, reprezentanţi ai societăţii civile. Trecem peste toate astea şi vorbim despre

5 aprilie 2010

Privilegiul imobiliar

Ca să nu luaţi ţeapă !
Privilegiul imobiliar este un drept al asociaţiilor de proprietari de care ar fi bine să se folosească în cazul celor cu restanţe la cheltuieli mai mari de 90 de zile. Asta pentru ca cel restant să nu-şi poată vinde apartamentul şi să lase asociaţia cu „ochii în soare”. Citiţi cele ce urmează şi fiţi pe fază.