1 noiembrie 2010

Gesturi extreme și ”extreme”

În ultimul timp, oameni care vor să atragă atenţia celor din jur asupra unei probleme sau nemulţumiri, apelează la forme de protest extreme: greva foamei, autoincinerări, ameninţări cu aruncarea în gol de la înălţime şi altele. Uneori oamenii care recurg la asemenea gesturi sunt nemulţumiti de verdictul dat de instanţele judecătoreşti problemei lor, alteori vor să atragă atenţia guvernanţilor că se încalcă legea, că nu sunt respectate drepturile omului, sau multe alte “n” motive. Oare, prin aceste forme de protest, încearcă să-i impresioneze pe cei din jur prin provocarea unor emoţii puternice ? Și astfel să obţină simpatia şi suportul lor moral, sau sunt doar exasperaţi de ineficienţa gesturilor “normale” (procese, audienţe) şi atunci recurg la gesturi extreme, încercând astfel să obţină “forţat” un răspuns favorabil lor? Sau să fie unii (avem exemplu în Arad), care prin asemenea “acte de curaj şi voinţă“ să vrea doar să iasă din ... anonimat?
Din păcate, în ultimii ani, asemenea manifestări de protest sunt tot mai dese. Şi tot din păcate, uneori motivele sunt relativ derizorii, iar riscurile mai mult mimate, decât asumate. Să nu fim înțeleși greșit, am rezonat cu gestul d-nei profesoare din Caracal, care avea o motivație bine întemeiată, dar alții au dus gestul în derâdere, fiind cică “în spirit de solidaritate”.