25 februarie 2010

Competenţa care ne omoară

Cineva, nu se ştie cine, pentru că semnează cu mult curaj "anonim", ne acuză în comentariile la diferitele postări de pe acest blog că am fi nedocumentaţi în ceea ce scriem şi mai bine ne-am lăsa păgubaşi. Probabil "omul fără nume" a citit articolele fiind legat la ochi sau fără ochelarii din dotare. Altfel nu ne explicăm ce documentare mai clară ne trebuie decât facturile oficiale pentru căldură emise de CET, care arată că diferenţa de preţ dintre ianuarie şi decembrie nu e mai mare de 10-15%. Tot ce sperăm e ca insul respectiv să nu aibă vreo legătură cu ULALA, nu de alta, dar luând în considerare gramatica pe care o posedă, ar trage mult în jos nivelul de competenţă al dragii noastre uniuni. Organizaţie în care, nu-i aşa, ne punem toate speranţele întru rezolvarea problemelor locative ale noastre şi ale preabunilor noştri vecini.
Apropo, acum, după afişarea cheltuielilor pe ianuarie, n-am văzut pe niciunul dintre cei care panicau lumea cu doar o săptămână mai devreme, să-şi pună cenuşă în cap pentru afirmaţiile aiuritoare pe care le-au făcut. Afirmaţii care, printre altele, i-au făcut pe bieţii noştri vecini pensionari să-şi consume jumătate din pensii cumpărând calmante şi boabe pentru inimă. Ar trebui să meargă cu ele la decontat la cei care ne omoară cu "competenţa" lor. Hai să auzim de bine, dar, în cazul unora, "La loc comanda" !

24 februarie 2010

CET un rău necesar !?!

Centrala de apartament sau încălzire centrală? Iată o întrebare pe care mulţi oameni şi-o pun în fiecare vară, atunci când începe "sezonul debranşărilor".
Dacă până acum centralele de apartament păreau o investiţie care asigură, în timp, costuri mai mici la încălzire, noile prognoze arată că în viitor preţul gazului metan va creşte mult, iar posesorii centralelor de apartament ar putea ajunge să plătească mai mult decât cei care primesc căldura de la CET, urmărind evoluţia preţului gigacaloriei şi a preţului gazului.
Unii proprietari s-au debranşat şi au trecut la centrale proprii pe gaz. Cred că soluţia cea mai bună ar fi ca toţi locatarii blocului să renunţe la încălzirea centrală şi nu numai unele apartamente, altfel eficienţa nu va fi maximă.
Din păcate, în condiţiile actuale de funcţionare este evident că lumea şi-a pierdut încrederea în sistemul centralizat. Încălzirea centrală este un instrument important pentru a lupta împotriva poluării mediului. Încălzirea centrală mai are un avantaj major şi anume folosirea mai multor combustibili de către CET: gaz, cărbune, gunoi menajer, lemn, iar în caz de criză sau de creştere a preţurilor unor combustibili, se pot găsi alte resurse şi astfel se vor putea menţine preţurile la nivel minim. Pe de altă parte, cea mai curată şi mai sigură formă de alimentare cu energie termică pentru aglomerările urbane este din reţeaua de termoficare, fără dezavantajele instalaţiilor proprii de încălzire. Nu există pericolul de a se produce explozii în locuinţe, nu se produc intoxicări cu gaze sau monoxid de carbon şi nu există obligativitatea consumatorului de a efectua verificări periodice.
Bineînţeles că fiecare îşi alege variantă care crede că îl avantajează, noi ne-am exprimat doar o părere.

23 februarie 2010

Happy Dragobete's Day

Trecuţi de mult de tinereţe, părinţii şi bunicii noştri îşi amintesc cum se plimbau pe uliţele satului, de Dragobete, cum mergeau la hora şi acolo îşi găseau ursitul.
Dragobete, era o zi aşteptată cândva cu nerăbdare de toţi tinerii. Cum sărbătoreau ei această zi?
- dimineaţa, fetele care voiau să se mărite cât mai curând, trebuiau să adune omăt şi să-l lase la topit, urmând să se spele cu el pe faţă, se spune că acest ritual aduce frumuseţe şi succes la bărbaţi, pentru că apa astfel adunată se bucura de binecuvântarea zânelor;
- fetele şi feciorii se adunau la horă, îmbrăcaţi în straie de sărbătoare şi mai apoi porneau împreună prin lunci în căutarea primelor flori ale primăverii: ghiocei, viorele, tămâioare;
- fiecare băiat fugărea o fată, iar ea se lăsa prinsă de cel pe care îl plăcea;
- fiecare fată vroia să fie sărutată de bărbatul visurilor, astfel, “Dragobetele sărută fetele!” a devenit zicală consacrată;
- băieţii făceau leagăne atârnate de crengile copacilor pentru fete, căutau să-şi vorbească unii altora, să-şi spună cuvinte frumoase, să se ciupeasca, să se sărute, să facă legăminte de dragoste;
- în această zi se legau prietenii, multe transformate în căsnicii, după Postul Paştelui.
Dar ... datinile străbune şi-au pierdut din tăria cu care erau respectate cândva, şi asta nu pentru că nu sunt la fel de importante, ci pentru că s-au schimbat vremurile, şotronul a fost înlocuit de computer, hora cu discoteca, iar Dragobetele cu Valentine`s Day – o chestie pur comercială, păcat.

21 februarie 2010

Interfaţa nefuncţională

Adevărat, unii administratori sunt chemaţi la control la Primărie, dar nu se precizează faptul că e vorba doar despre cei care de ani de zile au ignorat legea care îi obligă să depună de două ori pe an activul şi pasivul asociaţiilor de proprietari la care activează.
Din păcate, o mare parte din vină o au şi aşa-zisele uniuni ale asociaţiilor de proprietari care nu se ocupă cu sprijinirea şi controlul administratorilor, pentru binele asociaţiilor care îi plătesc. De fapt nu se prea ocupă cu nimic. Menirea ULALA ar trebui să fie coordonarea şi verificarea asociaţiilor de proprietari, dar ei se ocupă de cu totul altceva, nu se prea ştie precis cu ce.

20 februarie 2010

Mai trăim în România? (Daaa! Şi asta ne îmbolnăveşte tot timpul)

O vecinuţă de-a noastră, cu ochi critic şi cam rea de gură, care face parte din tânara generaţie, ne-a făcut onoarea să ne dea drepturile de autor pentru un text (producţie proprie),  în care ne povesteşte ce poate păţi un român de rând când dă piept cu sistemul românesc de sănătate. Povestea este pe bune, fără nicio înfloritură şi ni se poate întâmpla (doamne fereşte!) şi nouă. Alte texte scrise de cea care se semnează Lady Di puteţi găsi şi pe blogul ei "pe persoană fizică"  http://www.dibogus.blogspot.com/ , unde găsiţi tot felul de chestii interesante mai ales pentru cei mai tinerei. Îi dăm cuvântul.

Personajul principal al povestirii ce urmează e onor bunică-mea, care s-a dus şi ea în vizită pe la domn doftor de familie s-o mai întrebe ăla de sănătate, c-o cam deranja inima în ultima vreme. Ajunge ea la doctor, are "noroc" de i-o ia inima razna acolo faţă de el, zice:

18 februarie 2010

Interzis la petarde

Ca în fiecare iarnă, presa audio-video şi scrisă abundă de tot felul de ştiri menite să bage lumea în panică cu sperietoarea facturilor la întreţinere. De vreo două săptămâni încoace tot felul de aiuriţi dau declaraţii care mai de care mai aberante în legatură cu facturile pe care le vor avea de plătit pe luna ianuarie locatarii de la bloc. Au început cu majorări de 10-15%, au continuat cu 20-50% şi au ajuns să vorbească şi despre măriri de 100% şi chiar mai mult, în special la energia termică. Deodată ameţiţii în cauză descoperă că pe ianuarie vom avea de plătit facturi mai mari ca pe decembrie, de parcă nu aşa ar fi în fiecare an. Am în faţă facturile pe ianuarie şi pot să vă spun că nu e nimic deosebit faţă de anii trecuţi. Factura la încălzire este cu circa 10% mai mare decât cea din decembrie 2009. Mai concret, factura la căldură pe ianuarie pentru scara blocului unde locuiesc este de 3174 de lei, iar cea de pe decembrie a fost de 2862 de lei, deci socotiţi şi voi. O problemă adevarată, despre care nu se prea vorbeşte (aud domnule V.A. de la ULALA?) este factura la gaz care este de o valoare aproape dublă faţă de cea din decembrie, 692 faţă de 345.
Aşa că vreau să-i liniştesc pe vecinii mei în legatură cu facturile pe ianuarie. Nu e dracu' chiar aşa de negru cum îl fac unii cărora le umblă gura aiurea ca să fie şi ei în trend sau din alte interese. Trecem noi şi peste astea şi azi-mâine dă colţul ierbii. Să auzim de bine şi nu vă mai luaţi după toţi ăştia care aruncă tot felul de petarde ca să se afle şi ei în centrul atenţiei (apropo, parcă se puteau arunca petarde doar de revelion), că altfel ajungem ca tipa de mai jos.

15 februarie 2010

Atac cu ouă

 Un nou stil de tâlhărie

 Dacă conduceţi noaptea şi vi se aruncă ouă crude în parbriz în nici un caz să nu acţionaţi ştergătoarele şi să nu-l stropiţi cu lichid. Ouăle amestecate cu apă vor crea un strat opac pe parbriz şi nu veţi mai vedea nimic, chiar şi folosind ştergătoarele. Atunci veţi fi obligat să vă opriţi şi cu mare probabilitate veţi fi victima unei tâlhării. Lăsaţi ouăle să curgă pe parbriz fără să încercaţi să-l curăţaţi cu ştergătoarele şi lichid de parbriz. Continuaţi să mergeţi cu maşina cât mai departe posibil de locul incidentului. Opriţi-vă numai atunci când aţi ajuns într-un loc sigur.
 Aruncarea cu ouă în parbrizul maşinilor care circulă noaptea este ultima găselniţă folosită de tâlhari.

14 februarie 2010

Reglementare extremă

Întrerupem bunul mers al blogului de faţă cu un important comunicat pentru ţară.
În ultima sa şedinţă (doamne-ajută!), Guvernul României a hotărât ca
din cauza efectelor crizei economice care a determinat drastice reduceri ale cheltuielilor bugetare, corelat cu viitoarele creşteri ale preţurilor electricităţii, gazului, motorinei şi benzinei - luminiţa de la capătul tunelului să fie stinsă (definitiv)!
Ne cerem scuze pentru neplăcerile cauzate, iertaţi-ne pentru "buna" noastră guvernare!  - am greşiiiiit !!! 
(noi, locuitori ai acestei ţări, ne exprimăm speranţa că şi ei vor fi în tunel când vine trenul)
Era o glumă - ruşine Dinu P.!

12 februarie 2010

Un pic de ecologie

După cum vedeţi blogul ăsta e oleacă (h)ecologist (cum ar zice crainicii TV) aşa că ne facem datoria şi vă servim un pic de (h)educaţie verde. Azi despre reciclare.
Ce este reciclarea?
Colectarea, separarea şi procesarea unora dintre componentele deşeurilor în vederea transformării lor în produse utile.
De ce este necesară reciclarea?
În primul rând pentru că sunt economisite resursele naturale ale planetei. De mama Terra mai avem nevoie încă multă vreme de acum încolo şi nu prea am vrea să o supărăm. Pe de altă parte şi noi ne-am simţi mai bine într-o lume curată, netoxică. Nu credeţi? Ba da.
Ştiaţi că...

6 februarie 2010

Bunul simţ la gunoi?

Într-o zi coborând scările, am văzut în faţa uşii unui vecin punga cu gunoi, legată frumos şi lăsată acolo. Am trecut, dar m-am întors, am luat-o şi am dus-o eu la tomberon.
Într-o altă zi, tot aşa, punga legată (tot) frumos şi lăsată (tot) în faţa uşii.
Ce să cred ...? Vor să ne arate că aruncă zilnic gunoiul? Nu vor să facă mişcare, urcatul şi coboratul pe scări li se pare un efort prea mare (n-au decât vreo 30 de ani)? Din punctul lor de vedere e ok? Sau probabil consideră că sunt oameni plătiţi să facă asta în locul lor: femeia de serviciu, administratorul sau chiar preşedintele asociaţiei, doar suntem în slujba locatarilor - menirea noastră este să le uşurăm viaţa.
Nu ştiu care este adevăratul motiv ...eu înclin să cred că

3 februarie 2010

Echilibrarea hidraulică a sistemului de încălzire la bloc 2

Echilibrarea hidraulică a instalaţiei nu necesită intervenţii la nivel de apartament, ci doar la nivelul fiecărei coloane, în subsol.
Următoarele soluţii tehnice pot fi utilizate pentru echilibrarea hidraulică :
- limitarea debitului cu robinete de reglare manuală, montate pe turul şi pe returul fiecărei coloane ascendente. Robinetele utilizate oferă şi posibilitatea închiderii sau golirii fiecărei coloane în parte. Dacă se intervine în instalaţie prin debranşarea sau rebranşarea unor corpuri de încălzire, este necesară reechilibrarea manuală a instalaţiei. Soluţia poate fi dezvoltată spre echilibrare automată a presiunii diferenţiale, fară schimbarea robinetelor.
- Echilibrarea automată a presiunii diferenţiale, prin montarea unui sistem format dintr-un robinet de echilibrare automată şi un robinet de limitare de debit, care îndeplineşte şi funcţiile de închidere sau golire. Astfel, presiunea diferenţială la baza coloanei se menţine constantă, indiferent de intervenţiile în instalaţie.

2 februarie 2010

Ursul meteorolog

În vremurile noastre, aproape că nu este om să plece de acasă fără să urmărească buletinul meteo: dacă prezentatorul anunţă ploaie, cauţi umbrela, daca sunt “minus grade”, mai iei o haină în plus.
În mediu rural nu meteorologii sunt stăpânii vremii, ci ţăranii. Ei nu au nevoie nici de cărţi astronomice, nici de barometre ori termometre. Asta pentru că au învăţat să citească semnele de pe cer, dar şi de pe pamânt.
Luna februarie, debuteaza în calendarul popular, sub auspiciile ursului meteorolog, ziua de 2 februarie fiind cunoscută sub denumirea de ZIUA URSULUI.