22 septembrie 2010

20 septembrie 2010

Șapte minute de...gargară

Zilele trecute am citit pe http://www.vestic.ro/ un editorial cu titlul…”șapte minute”. Titlul era atrăgător, or fi ultimele șapte minute din viața planetei, zic! De fapt era vorba de șapte minute de așteptare până ce apa rece se transformă în apă caldă. O temă bună, reală pe baza căreia se pot purta discuții interminabile. Uite o temă cu care ar trebui să se ia la trântă “luptătorii pentru binele asociațiilor de proprietari”, dar e bine că totuși există cineva care abordează subiectul. Citind editorialul cu atenție la un moment dat mă cutremură schimbarea de ton, același ca și al guvernaților noștri. Editorialistul a început să ne certe, să se “îngurguțeze” la noi că nu suntem în stare să luăm atitudine și că “acceptăm cu o docilitate tâmpă să fim puşi la plată pentru servicii care nu ni se furnizează sau se furnizează defectuos”, aducând aminte de atitudinea cetățenească din țările cu tradiție democratică. Parțial adevărat. Dar poate că așa-ziși formatori de opinie ar trebui să dea tonul nu doar să constate, zic și eu, nu dau cu paru’.
Oare înainte de a da vina pe cetățeni nu ar trebui să-i întrebe pe conducătorii uniunii asociațiilor de proprietari, plătiți regește din cotizațiile membrilor afiliați, care sunt acțiunile lor în această direcție? Nu punem aici la socoteală acțiunile civice, la care s-au lipit, nici la scrisorelele fără răspuns depuse pe la Primărie și nici la acțiunile cu iz politic, pentru a-și face imagine . Noi tragem de mult semnale de alarmă că așa nu merge (vezi aici) și că se poate (vezi aici). Așteptăm un miting în fața Primărie organizat de ULALA, dacă tot e liber acum (mulțumim CLC !). Asta ca să putem vedea credibilitatea Uniunii asociațiilor de proprietari arădene. Sau poate este într-o cădere liberă din cauza “bubelor” din cap?!
Arădenii și-au folosit dreptul cetățenesc de a se asocia în asemenea uniunii care să le apere drepturile, păi să vedem de ce sunt în stare în afară de gargară. În rest îi dorim succes asociației de proprietari care își va cere drepturile în instanță.
Vă asigurăm că prima întrebare din partea CET-ului va suna cam așa: ”aveți țevile de distribuție din subsolul blocului izolate?” Da.

19 septembrie 2010

Importanța poziționării racordurilor tur – retur

În majoritatea apartamentelor de bloc, caloriferele au filetele de cuplaj a țevilor tur – retur poziționate pe aceeași parte. Acest lucru s-a făcut în urma “indicățiilor” tovarășului de a economisi tot ce se poate, în acest caz “economisirea” țevilor. De aceea pe timpul iernii se poate constata situația în care un capăt al caloriferului este cald, iar celălat aproape rece.
Recomandarea specialiștilor este de a poziționa filetele tur – retur în diagonală, astfel caloriferele vor da un randament maxim, agentul termic va pătrunde prin toți elemenții.




17 septembrie 2010

Sfrijită ca o Sfântă Vineri
Mi-a spus o babă: la români,
"Băbeasca" place mult la tineri,
Pe când "Feteasca" la bătrâni.

epigramă de Păstorel Teodoreanu

16 septembrie 2010

Viva la Revolución

Acestea sunt avantajele asociațiilor de proprietari în urma efectuării verificării anuale de pe teren, a lipirii autocolantelor („sigilii !!!”),:

-    depistarea şi remedierea unor eventuale probleme tehnice neraportate de beneficiari;
-    asigurarea unui sistem funcţional 100% pentru viitorul sezon de repartizare a costurilor ;
-   depistarea eventualelor nereguli si fraude (ex. corpuri de încălzire necontorizate, repartitoare desigilate, modificări de corpuri de incălzire, etc.) care conduc la producerea de daune economice pentru proprietarii/locatarii apartamentelor.
-    mai puţine conflicte legate de sumele de plată;
-    repartizarea echitabilă a consumurilor individuale;
-    stimularea economisirii resurselor;
-    asigurarea eficienței energetice;
-    accenturea responsabilității față de locatarii/proprietarii condominiilor.

Crede și nu cerceta !