16 octombrie 2011

Recensământ 2011

În data de 20 octombrie ia startul oficial recensământul populaţiei. Acesta se va desfăşura în perioada 20-31 octombrie 2011. Asta înseamnă că în această perioadă la uşa fiecăruia dintre voi va bate un recenzor, încărcat cu o mapă oficială și cu ecuson, iar voi trebuie să răspundeţi cât mai sincer cu putinţă la întrebările acestuia.
Este de menţionat că toate datele pe care le furnizaţi recenzorilor (cărora li s-a cerut prezentarea cazierului judiciar) au caracter confidenţial, fiind protejate de lege şi vor fi utilizate în scop pur statistic. Aşadar, ele nu vor parveni altor instituţii în vederea impozitării şi taxării avutului sau pentru orice alt fel de ipoteze asemănătoare. Vor doar să vadă câți am mai rămas pe-aci. Prin urmare, puteţi răspunde onest şi după aceea să dormiţi liniştiţi.
O altă menţiune ar fi aceea că amenzile vehiculate, care sperie pe toată lumea vor fi aplicate doar în cazul furnizării de informaţii vădit false sau în cazul refuzului nejustificat de furnizare a acestora. Deci, dacă sunteţi plecaţi din localitate, nimeni nu se aşteaptă ca voi să puneţi la dispoziţia recenzorilor informaţiile necesare şi, prin urmare nu veţi fi sancţionaţi. În schimb, dacă recenzorul vă găseşte acasă şi voi puneţi câinii pe el, atunci vă puteţi aştepta la sancţiuni. Amenzile se aplică şi recenzorilor care divulgă datele colectate pe teren. La final toate documentele vor fi distruse.
Acestea fiind spuse, încercaţi să fiţi de găsit acasă în perioada 20 – 31 octombrie 2011 şi să cooperaţi cu recenzorul care va bate la uşa voastră. Totuși e recomandabil să nu dați datele oricui, ci doar celor care vă prezintă un ecuson de recenzor care arată așa:

14 octombrie 2011

Cu autostrada-n casă

Direcției Sanitar - Veterinare îi intră autostrada-n pe geam. Nu pentru mult timp însă. Constructorii vor da în curând cu clădirea de pământ. Dar instituția arădeană va primi un sediu nou... Așa că toată lumea va fi mulțumită.

8 octombrie 2011

O zi pe sticlă

Probabil că Steve Jobs nu e străin de asta... Mulțumim!

6 octombrie 2011

Doreii în acțiune

Doreii profită din plin de ultimele zile cu soare ca să termine borduriada. Mulțumim băieți!

3 octombrie 2011

Faceţi dumneavoastră o cerere...

Aţi plătit taxa de salubritate pe tot anul? Mare greşeală. De ce? Pentru că este un obicei cu care începem, din păcate, să ne obişnuim, acela de a se schimba regulile jocului în timpul desfăşurării partidei. Începând cu 01.08.2011 plata taxei de salubritate se face direct către prestatorul de serviciu, adică SC Polaris SA. Astfel primăria a scăpat de problema tot mai dificilă a colectării taxei, transferând riscul de a nu încasa banii operatorului.
Problema noastră, a plătitorilor “nesimţiţide taxe şi impozite, este acum de a ne recupera banii de la administraţia fiscală Arad.
Ca de obicei, când plăteşti ceva este foarte simplu: mergi cu banul, fără a completa nicio cerere, doar numele și adresa fiind suficiente. La operaţia inversă, funcţionează bine cunoscuta formulare... “faceţi dumneavoastră o cerere”, copia buletinului, etc. Toate astea cu capul plecat la ghişeu. Trebuie sa faci “n+1” drumuri. De “n” ori ca să primești informațiile necesare și “+1” ca sa primești efectiv banii şi asta cu programare prin luna noiembrie, decembrie. Pentru recuperarea banilor trebuie să