25 decembrie 2011

În seara de Crăciun

Afară ninge liniştit,
În casă arde focul,
Iar noi, pe lângă mama stând,
De mult uitarăm jocul!
E noapte. Patul e făcut.
Dar cine să se culce
Când mama spune de Isus,
Cu glasu-i rar şi dulce.
Cum s-a născut Hristos în frig,
În ieslea cea săracă,
Cum boul peste el sufla,
Căldură ca să-i facă.
Cum au venit la ieslea lui,
Păstorii de la stână
Şi îngerii cântând în cer,
Cu flori de măr în mână.
de George Coșbuc

24 decembrie 2011

Moș Crăciun

Este iarnă iar.  Fulgi de nea, bulgări de zăpadă, săniuş...sau cel puțin așa ar trebui să fie.
Este anotimpul magiei şi al bucuriei. Este anotimpul sărbătorilor de basm, al colindelor şi al darurilor, al serilor petrecute în jurul bradului de Crăciun și al poveştilor spuse celor mici ...
 “În seara de Ajun sosesc colindătorii la fiecare casă , ei aduc vestea minunată a naşterii Domnului.
Târziu în noapte, copiii se ghemuiesc  în paturile lor.
În urechi le mai sună încă acorduri de colinde : ”O ce veste minunata …”
Apoi adorm alunecînd în lumea viselor ...
Este noaptea în care visele copiilor se împlinesc.
A doua zi , în dimineaţa de Crăciun în jurul bradului împodobit, bucuria nu mai are margini. Nici unul dintre ei n-a fost uitat. ...
De aceea, în zilele acestei sfinte sărbători, când stăm cu toţi în jurul mesei încărcate cu bunătăţi,  nu trebuie să-i uităm pe cei sărmani. Moșul are grijă de ei în fiecare an. Noi trebuie să ne gândim la ei mereu!” (Povestea lui Moş Crăciun).
Nouă nu ne rămâne decât să vă urăm CRĂCIUN FERICIT , cu pace şi linişte!

22 decembrie 2011

20 decembrie 2011

Sărbători cu bun simț

Vin Sărbătorile.
Magazinele sunt deja pline de oferte, de la topuri de hârtie pentru copiatoare până la… mai ştiu eu ce. Las deoparte un segment – electronice – că mă simt cu musca pe căciulă. Şi o să mă leg de altceva.

De mâncare.
Pentru că, aşa cum văd de ani buni, lumea o să îşi umple până la refuz cărucioarele. În principal cu de-ale gurii. Ca apoi, în buna tradiţie creştinească, să se îndoape o săptămâna întreagă. Aia dintre Crăciun şi Anul Nou. Dar, cu toate că perioada va reprezenta o culme a consumului de carne, murături şi dulciuri, adevăratul record e doborât, an de an, în altă parte: alimente aruncate. Pentru că se vor cumpăra fără măsură produse perisabile, pentru că se va găti la fel de mult. Şi, logic, nimeni nu va fi mai încăpător acum (capacitatea cilindrică a stomacului nu se modifică de sărbători, poate doar dacă mergi la chirurg).
Vreţi să cheltuiţi mai mult ca anul trecut ca să vă simţiţi mai bine psihic? Nicio problemă, există şuncă la preţul de 350 lei/kg, îngheţată cu peste 100 de lei caserola, brânzeturi cu preţuri formate din trei cifre, există vinuri mai scumpe decât multe băuturi spirtoase. Rafinați, măcar acum, selecția.
Vreți să luați și cantitate? Umpleți, dragilor, cărucioarele cu absolut orice! Dar donați măcar un sfert din achiziție (sfertul pe care oricum o să îl aruncați peste trei, patru zile) unui azil de bătrâni, unei case de copii. Unor amărâți. Ei nu aruncă niciodată, nimic.
Vreți să fiți mai buni de Crăciunul ăsta? Nu mai aruncați mâncarea! Și fiți mai cumpătați, poate așa le facem Sărbătorile mai bune și celor de la Camera de Gardă… www.maibun.ro

19 decembrie 2011

Viața de zi cu zi dăunează grav sănătății

În ultimul timp ni se spune într-una că: excesul de sare, zahăr şi grăsimi, dăunează grav sănătăţii ! Ăsta da avertisment medical! Ce înseamnă exces nu ne explică, însă, nimeni.
Înseamnă prea mult, dar, trebuie raportat la greutatea fiecăruia. Între copilul de 20 de kilograme şi adultul de 80 sau 120 de kilograme e o marjă de eroare foarte mare, ca să pronunţi exces, sau să recomanzi doar 2, 4 sau 6g de sare pe zi. De asemenea nu avem aceeaşi grupa sanguină. Că diferă şi RH-ul - purtătorul de oxigen din sânge. Unii au în sânge predominant cuprul (RH negativ) alţii, cei mai mulţi, au fierul (RH pozitiv). Sarea formează pricipalul electrolit care, scos din sânge, reduce de 11.000 de ori viteza transferului informaţional către creier! Mai simplu spus, lipsa sării din sânge...prosteşte! S-ar putea ca ăsta să fie scopul real: să devenim legume! La muncă şi înapoi, acasă, la televizor unde ni se repetă zilnic prostiile astea: excesul de sare, zahăr şi grăsimi dăunează grav sănătaţii! În fond este bine să ai multe "legume" în sistem. Pentru că le poți manipula mai ușor!
Dar zaharul? Zahărul e purtător de un cu totul alt tip de informații. Nu vorbim de "clasicul" zahăr alb, tos, chimizat la maxim. Vorbim de zahărul natural din fructe sintetizat de natură cu ajutorul apei. Vorbim de zaharurile multiple din mierea de albine naturală. Glucoza participă direct la formarea acidului dezoxiribonucleic (ADN). Vitalitatea voastră și a copiilor voștri, atenţia, concentraţia, vin din zaharurile naturale!
Grăsimile? Colesterolul ajută la formarea membranelor celulare, la sinteza hormonilor în glandele suprarenale şi în ovare. Colesterolul este indispensabil digestiei lipidelor, în urma transformării de către ficat în acid biliar. Nivele joase ale colesterolului induse cu ajutorul medicamentelor, pot duce la apariţia depresiei, a comportamentului violent, sinuciderii, creşterii riscului de infarct miocardic şi mai ales la o slabă funcţionare a sistemului imunitar.
În trecut, cineva cu un regim alimentar ce conţinea 300 mg de colesterol pe zi, cu un nivel HDL (colesterol bun) de 35 mg pe decilitru de sânge, era considerat normal. Asta până când cei de la OMS au hotărât să coboare la 200! Imediat, au apărut 36 de milioane de ”bolnavi”. Între vrăjeala ştiinţifică a unora şi intuiţia lui strămoşească, ciobanul român a ales intuiţia. Tot cu slană, pită, ceapa şi pălincă trăieşte ! Nu face exces şi trăieşte mult şi bine. Cum altfel ar putea să-şi crească oile, să lupte cu frigul, cu ploile și cu lupii? Şi toate astea până pe la 60-70 de ani. Cu cojocul miţos de 20 de kilograme pe umeri şi bota în mână?
În final, credem că cea mai sigură modalitate de a fi sănătos în lumea de azi este cea de mai jos:
hranano-sign apano-sign
aerno-sign
   
Adică, nu mâncați, nu beți și nu respirați! Și veți rămâne veșnic sănătoși. Dar pe lumea cealaltă...