20 februarie 2010

Mai trăim în România? (Daaa! Şi asta ne îmbolnăveşte tot timpul)

O vecinuţă de-a noastră, cu ochi critic şi cam rea de gură, care face parte din tânara generaţie, ne-a făcut onoarea să ne dea drepturile de autor pentru un text (producţie proprie),  în care ne povesteşte ce poate păţi un român de rând când dă piept cu sistemul românesc de sănătate. Povestea este pe bune, fără nicio înfloritură şi ni se poate întâmpla (doamne fereşte!) şi nouă. Alte texte scrise de cea care se semnează Lady Di puteţi găsi şi pe blogul ei "pe persoană fizică"  http://www.dibogus.blogspot.com/ , unde găsiţi tot felul de chestii interesante mai ales pentru cei mai tinerei. Îi dăm cuvântul.

Personajul principal al povestirii ce urmează e onor bunică-mea, care s-a dus şi ea în vizită pe la domn doftor de familie s-o mai întrebe ăla de sănătate, c-o cam deranja inima în ultima vreme. Ajunge ea la doctor, are "noroc" de i-o ia inima razna acolo faţă de el, zice:

"Ce bine, ia bagaţi un consult să vedeţi ce şi cum". O consultă domn doftor prin metodele lui oculte, numai de el ştiute şi zice "Da, ceva problemă e, da' nu-i nimic că vă scriu io o ţidulă să vă interneze de urjenţă în spital pentru investigaţiuni". Îi scrie ţidula lu' onor bunică-mea, fi-su cel mic o suie în maşină, pe bunică-mea dimpreună cu ţidula, că una fără cealaltă nu-şi aveau rostul şi direcţia spital.
Ajung acolo, îi întâmpină un reprezentant al instituţiei în persoana portarului sau a unei asistente, cineva de bază, oricum.
"-Bună ziua!
-La revedere!
-Da' am venit cu mama, respectiv bunică-sa lu' subsemnata de va scrie pe blog, că cică musai şi neapărat trebuie internată, da' nu aşa, numa DE URGENŢĂ!(Acuma fi-su n-a strigat la stimat reprezentantul, i-a vorbit cât se poate de respectuos, am scris cu caps ca să subliniez importanţa vorbelor, mai bine îngroşam, en fin.
-Nu se poate.
-Păi cum, nu se poate? Nu-i aici spitalu'?
-Că ba da.
-Şi atunci?
-E spitalu', da' vedeţi că nu prea e nimeni pe aici, aparatură nema, doctori nu prea, mai pacienţi ce mai sunt da' şi ăia stau degeaba că nu fac nicio treabă. Adică n-are cine să vă primească şi dacă ar avea cine să vă primească n-ar avea cine să vă îngrijească. Pricepeţi? Că-i cam complicată ea treaba aşa de felu' ei.
-Şi atunci eu ce fac cu onor mama, respective bunică-sa lu' subsemnata de scrie pe blog?
-Mergeţi acasă şi reveniţi mâine dimineaţă, cum stă la spital poate sta şi acasă.
-Bine, mulţumesc, săru'mână şi trăsni-v-ar."
Ca să fie clar pentru toată lumea, nu vă îmbolnăviţi voi după cum vă taie capu', ci după program. De miercuri până joia imediat următoare, între 8 şi 8.15, că doctorii nu pot sta la dispoziţia voastră toată ziua să-i întrerupeţi voi cu nimicuri după cum vi se năzare că "are" şi ei treaba lor.

PS Bunică-mea e bine, Doamne-s mulţam, dar nu datorită lor. Dacă ar fi după ei s-ar întâlni cu tine numai la autopsie. Lovi-v-ar jurământul lui Hipocrate în moalele capului. În rest, să auzim numai de bine!?!

0 comentarii :

Trimiteți un comentariu