Vii încărcat cu două plase, sacoşe, deh... să nu înţelegeţi altceva. Grele! De abia aştepţi să ajungi, să le laşi într-un colţ, să bei un pahar cu apă! Cum mergi aşa agale, ca un asin, din cauza încărcăturii, parcă vezi o figură cunoscută la orizont. E vecinu' de la parter. Dacă tu-l vezi, sigur te-a ginit şi el pe tine. Nu-l mai poţi evita. Şi ai dreptate,vecinu' te-a văzut şi el. „Iote-l, bre, şi p-ăsta de la doi. Ce încărcat vineee! Şi se mai plânge că e criza, că e grele, că n-are. Bine că dau acuma faţă-n faţă cu el, că prea des îl văd aşa cu multe bagaje după el. Mă prind eu ce învârte. Hai, zâmbetu' pe buze şi...”
-Sal'tare vecine! Cam greu, cam greu! „Ia, să vedem, are plase d-alea mate, scumpe dom'le, nu văd io prea bine ce-are în ele, da' parcă...Sigur, iote caşcaval d-ăla dă lux, şi salam d-ăla bun, o rudă-n-întreagă. 'Neca-te-ai cu ele”.
-Salutare! Greu, greu. Obosit, de la muncă, zic eu.
„Muncă, mda, m-am tot întrebat io şi tanti de la 5 ce-oi tot învârti, că prea ai de toate tot timpu'. Iote colea, suc natural, alea, alea”.
-Aşa şi eu. Da' e zi de salariu azi sau cum de vii încărcat cu atâtea bunătăţi?
-Ce bunătăţi, vecine? N-am numa' nişte scule, vaselină, am dat jos caloriferele de la mama şi le-am montat robineţi sa le poată aerisi la iarnă.
-Da? Bine-atunci, nu te mai reţin c-or fi grele. Seara bună!
-Seara bună!
„Eee, lasă că nu mă duci tu cu zăhărelu', c-am văzut io mai bine”.
După două etaje o altă vecină cu o constatare de zile mari......”încărcat cu bunătăţi ???!!!”
E bine, încet, încet revine pe primul loc sportul naţional de pe vremuri ...aruncatul ochiului in plasă. Oare asta să însemne că o ducem tot mai bine sau că nu ne putem dezbăra de spionită?
2 comentarii :
Vizoriştii nu o să moară niciodată în ţara asta. :)
Vizoriştii nu o să moară niciodată în ţara asta. :)
Trimiteți un comentariu