17 martie 2011

Programul de lucru

Prin natura activităţii pe care o desfăşor, am de-a face cu tot felul de instituţii, atât bancare cât şi administrative.
Într-una din zilele săptămânii trecute am mers la finanţe să depun Declaratia 112, completată, parafată şi semnată de subsemnatul. Ajung acolo, iau număr de ordine, că doar suntem în „era tehnologiei”. Mă uit, numărul 47, mă uit şi la afişajul de la panou – numărul 46. Sunt fericit, nu am mult de aşteptat. Mă asez pe un scaun şi ... aştept. Trec 15 minute, 20 minute,… nu intră, nu iese nimeni. Mă uit pe uşă, ORAR – ioc, "o fi ora mesei" mă încurajez eu. Mai vin 3,4 persoane, se aşează şi ele la rând, doar suntem o ţară de civilizaţi. Dupa aproximativ 30 minute de aşteptare cade curentul de la afișajul cu numerele de ordine „îmi iau inima în dinţi” şi bat la uşă. Intru în birou. Toţi erau la locul lor şi toţi aveau ceva de lucru la calculator. Nu am reuşit, prin intrarea mea în birou, să-i fac să mă bage în seamă. Ce să fac? Spre cine să mă îndrept? Încep în gând „din oceanul Pacific, a ieşit un peşte mic, şi pe coada lui scria …mă îndrept spre dumneata”. Mă îndrept spre o doamnă (aleasă de…destin) să-i las declaraţia. Are o reacţie care mă descumpăneşte: „ Nu mă deranjaţi, nu vedeţi că sunt foarte ocupată?” Dau un pas înapoi. M-am gândit că probabil am călcat-o pe…„coadă” şi o doare, de a sărit aşa. Dar nu am văzut nimic pe jos, decât bunul meu simţ, călcat în picioare, de către o funcţionară plătită din bani publici.
În final, o altă doamnă se oferă să mă ajute şi primeşte declaraţia respectivă. I-am mulţumit pentru gestul de a-şi îndeplini sarcinile de serviciu.
Apoi, pe lungul drum spre casă, m-am gândit: ce tupeu pe mine dom-le, sa-i deranjez pe oamenii aia în timpul programului. Sau nu erau în timpul programului? Dar eu de unde să ştiu, că n-au ORAR-ul pe uşă.



3 comentarii :

Imi pare rau ca n-ati inteles.....daca nu exista orar cu zilele in care se lucreaza, intervalul de timp in care se lucreaza,nu exista nici program pt relatii cu publicul.Probabil functionarele erau in timpul liber si pe acesta au voie sa-l foloseasca asa cum considera de cuviinta.Despre nr. de ordine......cine stie in care zi lucratoare e valabil.Ar trebui sa luati in calcul cite nr de ordine preiau pe zi pt a putea aproxima in care zi va vine rindul ...,cite zile lucratoare au pe saptamina,...(acestea se inmultesc cu un coeficient , se impart la nr ales intimplator,se aduna la nr de angajate,se imparte..... pt ca munca sa fie repartizata in mod egal...rezolvarea depinzind de disponibilitatea functionarilor) ... O recomandare daca-mi permiteti......imprimati un ORAR ,lipiti-l pe usa si poate.....se gaseste cineva sa-l completeze.Data viitoare veti fi edificat asupra programului.Bafta si multa rabdare!Probabil va fi la fel,dar merita sa incercati pt a avea termen de comparatie.Poate a fost doar o exceptie ceea ce vi s-a intimplat d-voastra!Asteptatul la usi,ne ocupa tot timpul!

De ce sa afiseze orarul pe usa? Ei il stiu “din cap”. Persoanele interesate sa se descurce, fiecare dupa posibilitati. Daca ai o “relatie” dai un telefon si esti servit “instant”, daca nu ... “ia un loc, trage aer in piept, ia un loc...”. Din cate povestiti deducem ca ati facut parte din categoria a doua.

Imi pare rau ca n-ati inteles.....daca nu exista orar cu zilele in care se lucreaza, intervalul de timp in care se lucreaza,nu exista nici program pt relatii cu publicul.Probabil functionarele erau in timpul liber si pe acesta au voie sa-l foloseasca asa cum considera de cuviinta.Despre nr. de ordine......cine stie in care zi lucratoare e valabil.Ar trebui sa luati in calcul cite nr de ordine preiau pe zi pt a putea aproxima in care zi va vine rindul ...,cite zile lucratoare au pe saptamina,...(acestea se inmultesc cu un coeficient , se impart la nr ales intimplator,se aduna la nr de angajate,se imparte..... pt ca munca sa fie repartizata in mod egal...rezolvarea depinzind de disponibilitatea functionarilor) ... O recomandare daca-mi permiteti......imprimati un ORAR ,lipiti-l pe usa si poate.....se gaseste cineva sa-l completeze.Data viitoare veti fi edificat asupra programului.Bafta si multa rabdare!Probabil va fi la fel,dar merita sa incercati pt a avea termen de comparatie.Poate a fost doar o exceptie ceea ce vi s-a intimplat d-voastra!Asteptatul la usi,ne ocupa tot timpul!

Trimiteți un comentariu