Biciclişti din tot Aradul uniţi-vă, din nou!
Se pregăteşte încă o defilare pe două roţi, fără motor, doar “un cal putere”.
Sâmbătă, 7 mai 2011, se organizează al doilea Marş al bicicliştilor din Arad , tot sub sloganul „Daţi Aradului piste pentru biciclişti”, fiind considerat o continuare a celui de anul trecut. Scopul principal este acelaşi, urgentarea realizării pistelor pentru biciclişti pe principalele artere de circulaţie din municipiul Arad.
Deci, să ne pregătim bicicletele, să ne echipăm corespunzător şi să ieşim la…"miting".
Poate să participe tot omul, nu contează dacă e slab sau gras, mic sau mare, tânăr sau bătrân, femeie sau bărbat, pletos sau chel, alb sau negru, nu există nici un fel de discriminare. Ceea ce contează este
numărul participanţilor. Cu cât vom fi mai mulţi, cu atât vom impresiona mai tare (dacă mai avem pe cine impresiona).
Să fii biciclist în Arad este un act de curaj. Dar cine ştie, poate, prin aceste marşuri, vom reuşi să atragem atenţia asupra acestui aspect şi să-i convingem pe cei care sunt în măsură să aprobe realizarea acestor piste pentru biciclişti, de necesitatea construirii lor.
Ca să ne arătăm simpatia şi susţinerea faţă de această problemă, ne vom prezenta şi noi la start, nu garantăm ca vom prinde şi finalul, dar o să ne dăm silinţa. O să încercăm să facem cât mai multe poze şi o să le postăm pe blog (ca să demonstrăm că am fost acolo).
Deci rămâne cum am stabilit, ne întâlnim pe platoul din Piața Avram Iancu sâmbătă 07.05.2011 la ora 13,30. Nu ne supărăm nici dacă pe traseu vor fi chibiți care să ne spună că ni se "învârte roata".
0 comentarii :
Trimiteți un comentariu