Cineva spunea: “copilăria este o boală, de care scapi pe măsură ce creşti”
Să vedem!
În copilărie vrei să fii adult. Visezi cu ochii deschişi că o să ajungi cineva. Râzi din toată inima, cu un râs care molipseşte pe toţi cei din jurul tău. Eşti sincer, dureros de sincer, şi spui “verde-n faţă” ceea ce gândeşti. Eşti cel mai curajos, nimic nu ţi se pare imposibil. Eşti gata să mergi singur “contra curentului”. Te minunezi de orice lucru care iţi iese-n cale. De o buburuză căreia îi cânţi: mămăruţă ruţă, suie-te-n căruţă. Sau de un melc pe care-l iei în mână şi începi : melc, melc, codobelc ...
Odată cu trecerea anilor îţi doreşti să fii din nou copil. Privind în urmă realizezi că poate nu ai ajuns cine ai visat. Râsul îţi devine forţat, o grimasă. Adevărul îl spui doar atunci când îți convine sau când ai ceva la ''bord''. Nu mai ai curajul să începi nimic. Eşti pesimist. Iar despre lucrurile mărunte, ce să mai vorbim...
Oare cum ar fi să nu ne mai lăsăm tratați de boala numită “copilărie”. Poate urmările vor fi plăcute, şi cine ştie, poate ne vom bucura atât de mult ea încât vom lăsa boala să se ... cronicizeze.
E liber la visare, nu ?
La mulţi ani, copii ! E ziua vostră. Să vă bucuraţi de ea! Și noi pe lângă voi.
1 comentarii :
Asa este. In copilarie ne dorim totul, in adolescenta si la maturitate ne dorim ceva anume (ne urmarim doar interesele), iar la batranete nu ne mai dorim nimic. Daca noi nu am stiut aprecia acea perioada din viata sa-i ajutam pe copii nostri sa o faca. Sa ne bucuram impreuna cu ei de fiecare clipa, de fiecare lucru marunt care ne iese in cale. Cine stie, poate vom deveni contagiosi si vom raspandi acest virus numit ... copilarie.
Trimiteți un comentariu