20 decembrie 2009

Poveste de Crăciun 4

Un dar de la un înger
Apoi ingerul a scos din sac un dar. Mi-a arãtat panglica ce înfrumuseta darul si mi-a spus: - Darul este împachetat frumos,La fel cum panglica leagã darul, tot asa trebuie sã fie legati oamenii între ei prin bunãvointã. Bunãvointã între oameni, acesta este mesajul panglicii.
Asteptam sã vãd ce mai are ingerul in sac. Dar el s-a intins spre crengile bradului si a desprins de acolo o acadea în formã de bastonas. Mi-a întins-o cu grijã spunandu-mi : bastonasul-acadea reprezintã toiagul de care se foloseste pãstorul pentru a-si aduce înapoi în staul oile rãtãcite. Bastonasul-acadea reprezintã mâna întinsã spre fratii nostri de Crãciun - mâna ce le vine în ajutor. Bastonasul-acadea simbolizeazã faptul cã fiecare în parte este pãzitorul fratelui sãu.

19 decembrie 2009

Ia lopata neamuleee!

Întrerupem serialul poveştii de Crăciun pentru un comunicat important pentru ţara, mă rog, pentru oraş. A venit iarna. Pe bune de data asta. Şi cum "iarna nu-i ca vara" a nins. Nu prea mult deocamdată pe la noi, dar suficient cât să se formeze gheţuşuri pe alocuri. Probabil singurii care se bucură sunt copiii. Din păcate autorităţile au fost prinse pe picior greşit ca mai întotdeauna. Dar să nu fim răutăcioşi. Să încercăm şi noi să le ajutăm şi să NE ajutăm punând mâna pe lopeţi şi pe nişte pungi cu sare şi să curăţăm trotuarele din faţa locuinţelor sau firmelor noastre. Asta nu doar pentru că ne obligă legea (HCLM 162/2006), iar amenzile (între 1500 şi 2000 de lei) sunt mai mari decât preţul lopeţilor sau a sării, dar şi pentru că ne face de râs ăsta micu'

18 decembrie 2009

Poveste de Crăciun 3

Un clinchet cristalin
Brusc am auzit un clinchet cristalin. Venea parcã din depãrtãri de veacuri. Am venit sa te invat cã la fel cum oitele rãtãcite sunt gãsite dupã sunetul clopotelului ce-l poartã la gât, tot asa sunetul clopotelului ar trebui sã-i aminteascã omului cã trebuie sã se întoarcã în turma din care s-a rãtãcit. Clopotelul înseamnã cãlãuzire si regãsire, el înseamnã întoarcere si ne aminteste cã fiecare în parte are o valoare neasemuitã în ochii Domnului.

Si în timp ce clinchetul clopotelului s-a stins în noapte, ingerul a scos la ivealã o lumânare. A înfipt-o în sfesnicul de pe semineu si a aprins-o. Întunericul încãperii s-a retras parcã speriat de razele pâlpâinde ce se revãrsau feeric de la mica luminitã, zugrãvind imagini de basm pe peretii încãperii. – Sa nu uiti, a soptit ingerul, cã lumânarea aratã recunostinta omului pentru Steaua din vechime. Luminita ei firavã este ca o oglindire a sclipirii stelelor în noapte. La început, în bradul împodobit cu betealã, au fost prinse lumânãrele, înlocuite acum de beculetele multicolore. Fiecare om trebuie sã fie o luminitã ce vorbeste despre darul lui Dumnezeu, despre neasemuita Lui lucrare întru salvarea omenirii.
(www.desprecopii.com)

17 decembrie 2009

Gargară cu gaz

A apărut, din nou, o micro furtună provocată de o micro uniune (ca activitate), care se pretinde o vajnică apărătoare a drepturilor asociaţiilor de locatari şi proprietari din Arad. ULALA - că despre ea este vorba - încearcă să distragă atenţia arădenilor, proprietari de locuinţe, cu o falsă problemă. Este vorba despre noile contracte cu E-On Gaz, care cică ar întoarce pe dos viaţa consumatorilor. ULALA îndeamnă asociaţiile să nu semneze noile contracte cu mai sus amintita firmă pe motiv că ar încălca drepturile consumatorilor. Nu suntem fani E-On Gaz, dar părerea noastră e că acest contract nu conţine nicio prevedere care să îngreuneze viaţa consumatorilor. De fapt, din declaraţiile celor de la ULALA, publicate în toată presa locală, nu reiese clar care ar fi problemele care îi nemulţumesc. Cică ar fi ceva legat de citirea contoarelor, facturi şi plăţi. Din câte am vazut noi în contracte se prevede că termenul de plată se prelungeşte cu 15 zile (de la 30 în prezent, la 45), că programul de consum estimat lunar poate fi modificat de asociaţie dacă este considerat nerealist, asociaţia poate solicita autocitirea indexului (care va fi transmis telefonic), iar dacă nu se vrea autocitire, facturarea se va face lunar conform programului de consum care se regularizează la 3 luni. Deci care e problema pentru care se agita cei de la ULALA? Probabil că "luptătorii" pentru drepturile asociaţiilor de locatari din Arad vor să-şi justifice salariile dolofane şi vor să mai apară şi ei prin presa care îi baga în seamă degeaba, căci altfel nu ne explicăm de ce fac atâta tam-tam cu o problemă care există doar în capetele lor. Ei, ca de obicei, bulverseză populaţia cu gargară goală, că de făcut ceva practic e mai greu din birourile călduţe. Dacă vor să abordeze o problemă reală în legătură cu distribuţia gazului le dăm o idee, gratis. E vorba de calitatea gazului livrat, care nu poate fi verificată şi pentru care s-ar putea să plătim mai mult decât ar fi cazul.
Le recomandăm celor de la ULALA să mai pună şi nişte sare în apa chioară cu care fac gargară de obicei, măcar să-i ferească de gripă (sau mai bine nu).
O chestie de ultimă oră pe care o "negociază" respectivii cu cei de la gaz (parcă ăia i-ar băga în seamă), este că facturile la gaz vin cam târziu. Păi la noi au venit chiar mai repede ca de obicei luna asta. Păi atunci care e problema? Probabil vin prea târziu pentru cei care au în administrare 80 de blocuri şi nu au timp să se ocupe de atâtea facturi în timp util. Ne înşelăm oare?
În rest, să auzim numai de bine sau mai bine deloc de cei de la ULALA.

16 decembrie 2009

Poveste de Crăciun 2

Am venit sa te învăţ
Apoi ingerul m-a privit cu ochi blânzi si a continuat: - Am venit sa te invat (Si între timp a scos din fundul sacului un brãdulet pe care l-a asezat cu grijã în fata semineului, aninând în el beteala rosie. Verdele plin al bradului contrasta atât de frumos cu beteala rosie. Cu sigurantã cã aceasta era a doua culoare a Crãciunului!) ...Culoarea verde a bradului rãmâne aceeasi de-a lungul anului. Ea simbolizeazã speranta vesnicã a omenirii. Verdele este culoarea tineretii, a sperantei neînvinse, culoarea promitãtoare de belsug a naturii. Toate acele bradului aratã spre cer, simbolizând gândurile omului care se întorc mereu înspre înalturi - si de unde altundeva îi poate veni ajutorul? Bãtrânul brad verde, el a fost mereu prietenul omului. L-a adãpostit sub crengile lui plecate, l-a încãlzit, i-a oferit frumusete, i-a mobilat locuinta. (www.desprecopii.com)