În trecerea nostră prin această lume, la un moment dat toţi avem de-a face cu organele statului, adică finanţe, poliţie, etc. Peste tot avem nevoie de un nume, număr, cod, adresă... ceva care să ateste că suntem acea persoană care ne pretindem. O persoană unică, inconfundabilă și irepetabilă.
Zilele trecute am avut de-a face cu serviciul pentru evidenţa populaţiei. Moștenitorul averilor mele, el însuși o avere, juniorul meu a împlinit 14 ani. Mi-a zis: tată am auzit că-mi trebuie o carte după care să mă identifice poliția dacă (doamne ferește) mă prinde la furat (un bolentin, mai pe românește).
Am mers degrabă la seviciul în cauză, fără să mă gândesc că s-ar putea ivi ceva care să nu mă lase să-mi rezolv “problema”. Mai ales că aveam lecţia învăţată, mi-am pregatit de acasă toate actele de care aveam nevoie conform paginii de internet a instituției. Ajung acolo, mare bucurie, nu era nimeni la rând, dau actele, aştept să fie verificate de ochiul vigilent al angajatei statului şi ... surpriză (sau nu).
