UPDATE: Am primit de la Elena două filmuleţe în care se poate vedea (sau mai mult auzi) dialogul dintre un client RCS-RDS şi o funcţionară de la ghişeu pe tema taxei de mentenanţă introdusă pe furiş de către operatorul de cablu. O taxă care nu figurează în contract. Suntem curioşi cum au putut întreţine reţeaua până acum. Ascultaţi şi voi explicaţiile:
Episodul 2
La începutul lunii iunie, când a venit factura RCS-RDS am observat că suma este mai mare cu 5 lei. M-am gândit că am depăşit minutele alocate prin abonament. Când am mers să plătesc factura la casierie, am întrebat de ce este suma mai mare? Mi s-a răspuns, foarte politicos, că este taxa de întreţinere telefonie fixă. Eu, curios din fire, pentru că nu ştiam nimic despre această taxă, am insistat şi am întrebat dacă este o taxă care se achită o dată pe an? Nu, a răspuns doamna de acolo, începând cu luna iunie este o taxă lunară.
Bineînţeles că nu-mi aminteam ce era prevăzut în contract referitor la modificarea tarifului (să fim serioşi, cine citeşte 6 pagini scrise mărunt?). Mi s-ar fi părut normal să mi se comunice introducerea acestei taxe. Dar probabil era stipulat în contract că au dreptul să facă modificari tarifare în funcţie de „necesităţile lor financiare”, că doar nu o să-i intereseze „disponibilităţile nostre financiare”. Am venit acasă şi am început căutările „pe goagăl” şi, vorba aceea, „cine caută găseşte”. Am găsit şi eu. În Ziarul Financiar: „RCS&RDS nu mai dă gratis telefonia fixă”. A fost introdusă o taxă de 5 lei pentru serviciul de telefonie fixă, care era oferit gratuit pentru clienţii serviciilor de internet sau cablu TV. Taxa este valabilă atât pentru clienţii existenţi, cât şi pentru utilizatorii noi.
S-au gândit că fiind o sumă mică oamenii o vor accepta, fără comentarii. Într-adevăr, comparativ cu alţi operatori de telefonie fixă, preţul este mic şi cu această taxă. Pentru o sumă în jur de 35 de lei, beneficiem de telefonie fixă, mobilă şi internet cu trafic nelimitat. Păi tocmai datorită preţului mic practicat de RDS am renunţat la serviciile altor operatori, dar se pare că în final „totul se plăteşte, nimic nu este gratis”.
Ca orice firmă care se „respectă”, când dau de greu, atentează la buzunarul abonatului. Şi îşi permit, doar ei sunt stăpânii pieţei la ora actuală. În 2005 au avut 350 mii de clienţi (la telefonie fixă) şi au ajuns ca în 2010 să aibă 1,5 milioane.
Totuşi pe piaţa românească mai sunt mari operatori de telefonie fixă, internet şi TV prin cablu, iar schimbările tarifare ale RDS&RCS ar putea fi speculate de celelalte companii.
La urma urmei ...preţul este cel care face diferenţa. Să vedem. Dacă nu...
4 comentarii :
Chiar asa, nimeni nu ne anunta ca se schimba tariful la rds.Nu e mare, dar cred ca ar trebui sa ne respecte dreptul de a fi informati. Sa mai amintim despre caderile de retea si ecoul care se aude in tel? Oricum, operatorii sunt f. politicosi,ceea ce imi arata ca facem pasi spre Europa.
Mai au multe probleme de rezolvat cei de la RDS
Operatorii politicosi? Faptul ca sunt niste robotei care citesc din niste proceduri ti se pare ca inseamna politete? Din punctul meu de vedere sunt niste robotei care au creier doar sa fie, deoarece nu il folosesc..te asculta, doar sa te asculte, dar iti raspund pe langa ce ai vrea tu sa afli si asa mai departe.. Eu m-am saturat de ei. Am incheiat cu ei inainte de a introduce taxa asta de 5 RON si bine am facut, ca nu stiu ce s-ar fi intamplat acum.
Acum ISP-ul meu este UPC si sunt foarte ok cu ei pana in acest moment(am abonamentul cel mai mic la net si mai am unele probleme in unele seri, dar in rest..merge brici).
Operatorii politicosi? Faptul ca sunt niste robotei care citesc din niste proceduri ti se pare ca inseamna politete? Din punctul meu de vedere sunt niste robotei care au creier doar sa fie, deoarece nu il folosesc..te asculta, doar sa te asculte, dar iti raspund pe langa ce ai vrea tu sa afli si asa mai departe.. Eu m-am saturat de ei. Am incheiat cu ei inainte de a introduce taxa asta de 5 RON si bine am facut, ca nu stiu ce s-ar fi intamplat acum.
Acum ISP-ul meu este UPC si sunt foarte ok cu ei pana in acest moment(am abonamentul cel mai mic la net si mai am unele probleme in unele seri, dar in rest..merge brici).
Trimiteți un comentariu