Creştinii serbează în 15 august Adormirea Maicii Domnului, sărbătoare religioasă cunoscută ca Sfânta Maria Mare (Sântămăria). Se celebrează ziua în care Fecioara Maria şi-a dat obştescul sfârşit. Sărbătoarea poartă denumirea de "adormire" pe de o parte pentru că în cadrul bisericii nu se poate vorbi despre "moartea" unui sfânt, iar pe de altă parte pentru că tradiţia bisericească spune că obştescul sfârşit al Fecioarei Maria a fost asemenea unei adormiri. Sfânta Maria Mare, este cea mai mare sărbatoare a verii, iar popular este ziua care desparte lunile călduroase de cele reci.
Obiceiuri de Sfânta Maria Mare:
- în ziua de Sf. Maria nu se face joc (dans);
- acum încep târgurile şi iarmaroacele de toamnă.;
- bărbaţii îşi schimbă pălaria cu căciula (A venit Sântămărie / Te-ai p.... în pălărie!);
- ciobanii desfac staulele, stânele încep să coboare la ţarina de lângă sat, să nu-i prindă omătul acolo (La Sfânta Marie Mare / Coboară oile la vale!);
- perioada dintre cele două Sântămării, numită „Între Sântămării”, se consideră timp optim pentru semănă¬turile de toamnă;
- se caută dacă au ajuns cucuruzii (porumbul) ”în lapte”, se fierb sau se frig pe jar ca o mâncare specifică sărbătorii;
- în vii se angajează pândari şi se spune că se „leagă" ciocul păsărilor pentru a nu mai putea strica boabele de struguri;
- stuparii cercetează producţia albinelor şi recoltează primii faguri cu miere, pe care îi împarte cu familia. De asemenea, se fac daruri cu miere ca să guste şi cei care nu au stupi;
- dupa Sf. Maria Mare se pot face şi nunţi (din 16 august până în 14 noiembrie);
Deoarece Maica Domnului este patroana marinarilor în această zi este celebrată şi Ziua Marinei. Se fac serbări la malul mării (Constanţa), dar şi în oraşele dunărene.
Tot în această zi persoanele care poartă numele de Maria, Marian sau derivate ale acestora îşi serbează onomastica (peste 2,2 milioane de români), le urăm tuturor multă sănătate şi LA MULŢI ANI !
0 comentarii :
Trimiteți un comentariu