“Consumăm toţi acum şi plăteşte fiecare când poate”, cam aşa sună prevederile Legii nr. 175/2010 (aduce modificări la Legea 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari), potrivit cărora datornicii la plata utilităţilor nu vor mai trebui să achite penalităţile de întârziere, cu condiţia ca, într-un an de la adoptarea actului normativ, să plătească datoria de bază ce a generat penalităţile. Singura condiţie pentru a beneficia de scutire este ca venitul lunar pe membru de familie sã fie cel mult egal cu 1.000 de lei.
Dar … se dovedeşte a fi o lege, ca mai toate din ultima perioadă, “fără cap şi fără coadă” şi ca atare... nu se poate încă aplica.Şi asta pentru că nu au fost emise Normele metodologice de aplicare a legii, şi niciun factor responsabil nu cunoaşte modalitatea în care se realizează această scutire de penalităţi.
De ce sunt obligaţi unii locatari „să-i ţină în spate”pe alţii? Cum va plăti asociaţia de proprietari furnizorii, din ce bani? Furnizorii trebuie plătiţi lună de lună, nu o data la 12 luni, altfel vor sista toate serviciile.
Nu cred că cel care a „gândit” această lege a şi „văzut” repercusiunile ei. Sunt legi făcute „să dea bine” la popor, şi din păcate nu „să facă bine” poporului.
0 comentarii :
Trimiteți un comentariu