1 Aprilie, supranumită şi Ziua Păcălelilor, este un prilej bun de distracţie pentru cei cu simţul umorului dezvoltat. Dar trebuie respectată regula care zice că păcălelile trebuie să fie făcute până la ora prânzului. După ora 12.00, se spune că farsa aduce ghinion celui care păcăleşte. Deci … atenţie la ceas, nu depaşiţi ora indicata.
Am găsit câteva farse “internaţionale”, care au fost difuzate în mass media şi care au şocat oamenii din zona respectiva.
- O televiziune olandeză a anunţat că Turnul din Pisa s-a prăbuşit;
- Un ziar din Alabama a anunţat că legislatura statului Alabama a hotărât să schimbe valoarea “numărului Pi”, rotunjindu-l la valoarea 3;
- BBC a anunţat că în Elveţia cresc spaghetti în copac. Ştirea a fost însoţită cu imagini ale cultivatorilor de
spaghetti. Numeroşi telespectatori au dat crezare ştirii, sunând la BBC şi cerând informaţii despre cum ar putea să aibă şi ei în curte un copac - spaghetti.
- Tot BBC a anunţat că ceasul mecanic Big Bang, din celebrul turn londonez, va fi înlocuit cu unul electronic, pentru a ţine pasul cu progresul.
- Jurnaliştii de la “Le Parisien” au scris că Turnul Eiffel va fi dezmembrat, ştirea şocându-i de-a dreptul pe francezi, care nu doreau să-şi vadă un simbol naţional distrus.
- Postul American National Public Radio a anunţat că toţi cei care îşi vor face tatuaj cu Coca - Cola vor primi un discount de 10 la sută pe viaţă pentru orice produs cu acest logo. Mii de telefoane au sunat apoi la redacţia NPR pentru premiu.
Din păcate, la noi (românii), de 1 Aprilie, se anunţă ştiri cum că încep “scumpirile de primavară”, la carburanţi, energie electrica, gaz, şi de aici toate celelalte. Noi tot sperăm că sunt ştiri false, dar slabe speranțe.
Să vedem cum va fi anul acesta. Vom fi din nou păcăliţi, sau nu? Daca tot ne fac “conducătorii noştrii iubiţi“ o farsă sper să o anunţe dupa ora 12, şi să se întoarcă împotriva lor. Oare cerem prea mult?
4 comentarii :
In timp ce pentru multi 1 Aprilie este Ziua Pacalelilor, pentru ornitologi, prima zi a lui aprilie inseamnă Ziua Pasarilor.
Supranumita si Ziua Pacalelilor, 1 aprilie este alaturi de 1 iunie si una dintre zilele preferate ale copiilor, care incearca in fiecare an sa isi pacaleasca parintii si profesorii. Pentru cei cu simtul umorului dezvoltat si cu un gust deosebit pentru farse, ziua de 1 aprilie este un prilej foarte bun de distractie. Pentru cei cu multi "dusmani" sau prieteni glumeti, s-ar putea sa fie mai degraba o zi in care sa nu isi doreasca sa iasa din casa. Dupa cum spunea Mark Twain, "ziua de 1 aprilie este ziua in care ne amintim ce suntem in celelalte 364 de zile ale anului".
1 aprilie - Pacaleala lui Noe sau a bisericii?
Una dintre ipotezele cu privire la originea zilei de 1 aprilie este legata de Noe, care se pare ca si-a trimis porumbelul sa caute in mod gresit pamant uscat dupa ce inundatia a inceput sa se retraga de pe uscat pe 1 aprilie.
O a doua ipoteza, acceptata de majoritate, sustine ca originea zilei de 1 aprilie are legatura cu schimbarea calendarului gregorian. In vechiul calendar gregorian, ziua Anului Nou era sarbatorita pe data de 1 aprilie, in loc de 1 Ianuarie. Dupa schimbarea calendarului gregorian, in anul 1582, in timpul lui Carol al IX-lea, oamenii au avut initial probleme de a se obisnui cu sarbatorirea noului an pe 1 Ianuarie. Cativa oameni care sarbatoreau anul nou pe 1 aprilie, au fost numiti "April fools" (nebuni de aprilie).
Precizari binevenite. Pacat ca postarea e "anonima"

Trimiteți un comentariu