O noua specie de vacă...Bălţata de oraş, A.N.I.F.sucursala Arad poate oferi o primă ciobanului care plimbă vacile pe marginea canalului Mureşel situat între cartierele Confecţii şi Cadaş & Silvaş pentru că ele... vacile fac o treabă mai bună decât cosaşii agenţiei mai sus amintite.
30 septembrie 2011
Bălţata de oraş
26 septembrie 2011
Arădeni, gunoaiele vă atacă!
În ultimele zile prietenii noştri, "păstorii" asociațiilor de proprietari au lansat o nouă isterie, de fapt o nouă "luptă" (să ne aducem aminte de lupta împotriva E-on, o luptă fără "cap şi fără coadă"), cu prestatorul de ridicare a gunoiului. Motivele luptei fiind hotărârea de consiliu care cică nu este conformă cu ordinul ANRSC (cei care au dat și mult apreciatul ordin 343 cu repartitoarele), că nu s-a negociat cu nimeni, că sunt clauze abuzive. Toate contractele încheiate cu monopoluri au clauze abuzive, vezi firmele de telefonie mobilă, televiziune prin cablu (mai ieri au dat peste cap toate programele TV fără să-i anunțe pe clienți) şi nu am auzit pe nimeni să se lege cu lanţurile de vreo antenă de transmisie. Nu ţinem parte Polarisului, dar haideţi sa ne legăm de alte clauze din contractul cu ei cum ar fi :
- Să se respecte obligativitatea ridicării zilnice a gunoiului
- Să se facă curăţenie mai des pe platformele gospodăreşti
- Să se dezinfecteze spaţiul de depozitare şi să se spele containerele, că de aceea s-au făcut acele scurgeri.
- Să se simplifice modul de primire a facturilor şi diversificarea modalităţilor de plată (de ex. facturile a putea fi introduse în cutiile poştale convenite între părţi cum face CET şi Apă canal)
Apropo, nu am auzit pe nimeni să plângă de modul injositor cu drumuri multe (aici gândiţi-vă că sunt şi oameni bătrâni şi bolnavi) pentru a recupera banii dacă ai făcut prostia să plăteşti taxa de salubritate pe tot anul.
Aceste aspecte trebuiesc urmărite în relaţia cu Polarisul. Le respectă plătim, nu, îi penalizăm. În rest e simplu, ai aruncat gunoi plăteşti. În toată telenovela asta cei care ies cu o muncă în plus sunt administratorii, pe care nu am auzit să-i apere cineva. Dar mulţi dintre ei au ales să semneze aceste contract pentru că şi aşa oamenii sunt bulversaţi de toată situaţia.
23 septembrie 2011
Arădeni, atacaţi gunoaiele!
Sper că nu aţi uitat, mâine 24 septembrie este ziua curăţeniei generale în Romania. Mă refer la curăţenia zonelor verzi, nu a curăţeniei prin ...”birouri” (ştiţi ce vreau să zic).
Mâine mii de oameni, înscrişi în proiectul Let`s do it Romania, vor declara război gunoaielor din păduri și areale naturale de pe teritoriul României.
Cu toţii ne facem curăţenie în case şi prin curţi, de ce să nu facem şi în ţărişoara nostră dragă?
Dacă nu ai aderat la acest program, dar ţi-ar placea să o faci nu e târziu. Te poţi înscrie ca voluntar pe site-ul companiei www.letsdoitromania.ro şi sâmbătă dimineaţa să te prezinţi la unul din punctele de înregistrare din oraşul tău. Poţi veni cu mănuşi şi saci menajeri de acasă, sau vei primi acolo. La sfârşitul zilei (ora 15) vei avea satisfacţia unui lucru bine făcut.
Deci, participi mâine la Ziua Curăţeniei Naţionale?
19 septembrie 2011
Idee, nu reclamă (3)
PANOURI RADIANTE - mai mult decît căldură
17 septembrie 2011
15 septembrie 2011
12 septembrie 2011
Tipuri de calorifere
Pentru că se apropie iarna, de mână cu agentul care terorizează tot românul – agentul termic – vă prezentăm câteva tipuri de calorifere disponibile pe piață. Alegeți unul dintre ele, care credeți că o să vă scoată din iarnă nedegerați și fără buzunare ferfeniță.
Radiatorul din oţel
Este construit din ţevi subţiri de oţel îmbrăcate în tablă vopsită cu email alb. În mod uzual este format din două panouri radiante unite între ele cu tablă ondulată pentru a îmbunătăţi coeficientul de transfer dintre calorifer şi mediul înconjurător. Este recomandabil ca pe durata verii să fie menţinute cu apă în ele pentru a preveni ruginirea în interior şi a mări durata de viaţă. Ca dimensiuni ele se află fabricate în lungimi prestabilite care pornesc de la 0.8m până aproape de 2m. Un calorifer de oţel nu se poate extinde sau micşora prin adăugarea sau scoaterea de elemenți deoarece el nu este construit pe acest principiu.
Radiatorul din aluminiu
Radiatorul din aluminiu are ca entitate de bază elementul. Putem forma un calorifer de lungime variabilă, depinzând de câţi elemenţi adăugăm. Elemenţii se conectează între ei cu nipluri speciale care au într-un capăt filet pe stânga şi în celălalt capăt filet pe dreapta. Punând un niplu între doi elemenţi, la momentul strângerii se va produce
10 septembrie 2011
8 septembrie 2011
6 septembrie 2011
Colosul din...Alfa
Podul peste Mureș ce ne va duce în autostrada Arad-Timișoara. Câțiva locuitori "favorizați" din Alfa vor putea sări direct din balcon pe pod. Asta da scurtare a drumului spre Timișoara...Poate or să-i pună să plătească și taxă de autostradă.
4 septembrie 2011
Aradul curat și datorită lor
Vecini la bloc: Cum apreciaţi iniţiativa primăriei de a organiza un astfel de concurs?