În urma sesizării noastre făcute către CET referitor la apa caldă care vine (ghici ghicitoarea mea cum)…rece am primit următorul răspuns.
Un răspuns tipizat care nu a ţinut cont de cele constatate efectiv. Echipa venită pe teren a vrut să demonstreze că temperatura apei calde la contorul de branşament din subsolul blocului este în parametri normali. Au demontat contorul, au dat drumul apei şi cu termometrul au arătat că temperatura apei este în parametri contractuali (45 – 55 gr.C), avea într-adevăr 42 gr.C.Da, dar nu au luat în considerare că au inundat zona din subsol până să ajungă apa caldă la această temperatură. Nu au luat în atenţie obiecţiunea noastră, că distanţa de la racordul de recirculare a apei calde până în subsolul blocului, unde sunt contoarele de branşament, este de circa 30 de metri. Distanţă destul de mare pentru ca apa să nu se răcească, în cazul lipsei de consum inevitabil în decursul nopţii şi a dimineții, el crescând după amiaza și seara.Nemulţumirea oamenilor este din ce în ce mai mare, deoarece plătesc apă rece la preţ de apă caldă, cel puţin dimineaţa nici nu merită să deschizi robinetul, ironia este că și pe timp de vară este aceeaşi situaţie.
Suntem de acord că lipsa de consum duce la scăderea temperaturii apei care stă mult timp pe ţevile de transport, dar să ni se spună care este consumul necesar pentru ca apa caldă să fie la parametri normali în timpul cel mai scurt, cu pierderi cît mai puţine (de ex. consumul pe două scări este de160 mc / lună).
Când reprezentantul CET a fost întrebat de ce blocuri apropiate punctului termic nu au această problemă, ţinând cont că noi suntem la capăt de coloană, răspunsul a fost că prin faţa acelor blocuri trece magistrala şi fiind aproape de blocuri au acest avantaj.
Dar ce ne facem pentru că preţul apei calde e acelaşi pentru toată lumea.
Fiindcă nu am reuşit să-i mişcăm prin sesizarea făcută, iar situaţia prezentată a rămas la fel, adică vina ne aparţine că nu consumăm, ca să nu părem că suntem reclamangii vom demara o acţiune de strângere de semnături de la fiecare proprietar nemulţumit şi le vom ataşa următoarei sesizări. Să vedem ce iese.
4 comentarii :
De ce te tot legi de ULALA?Ei nu au treaba cu locatarii...daramite cu proprietarii...Ei "are"alte treburi
Pe de alta parte,de ce va tot plangeti ca e frig?!Nu ne incalzesc "aburelile"guvernantilor?!
Noi nu ne legam de ULALA , ei se leaga de noi, ei strica toate fotografiile in care neaparat trebuie sa-si introduca figurile si daca potrivesc cu peisajul si daca nu.........in rest cam atat.
in sesizare propuneti-le ca apa calda sa se plateasca proportional cu distanta fata de punctul termic!
Absolut corect, asa ar trebui sa fie!
Trimiteți un comentariu