18 martie 2015

În apărarea bunului simț

ULAL  este un ONG înființat cu scopul declarat de a apăra interesele Asociațiilor de Proprietari din Arad .
În ce mod le apăra nu se știe sigur, dar cu certitudine apăra interesele celor ce conduc această organizație. Este scopul acestei intervenții în presă. ULAL are aproximativ 400 de asociații cotizante, adică aproximativ 20 % din totalul celor existente în Arad. Noroc că numai 400, dar bine jumulite, așa cum vom detaila în continuare. Ce se întîmplă cu sumele încasate de la aceste asociații, sub formă de cotizații și prestări servicii?
Veți vedea. Sigur că personalul ce lucrează la ULAL trebuie remunerat dar chiar la acest nivel? Doamna Lupse Dorina, președinte ULAL, a realizat pe luna decembrie 2014, venituri în sumă de 10 593 lei - ATENȚIE: UNASUTACINCI MILIOANE LEI vechi !!! Ce merite, ce succese să aibă această doamnă să beneficieze de astfel de venituri pe spatele asociațiilor de proprietari, pe care nu uită să le compătimească pentru restanțele în care se zbat permanent, venituri care l-ar face invidios chiar și pe primarul Aradului, darămite alte categorii profesionale: profesori, medici, etc. Ce succese a obținut pentru asociațiile pe care spune că le reprezintă? Ce reprezentativitate îți conferă 20%? Ce competențe, ce pregătire are doamna Lupse în toate domeniile pe care le abordează? Energie , Servicii, Finanțe, Contabilitate, Dreptul muncii, etc.?
Nivelul veniturilor realizate este revoltător de mare, în disprețul tuturor categoriilor de salariați care nu au aceeași șansă, același noroc de a conduce un ONG. Unul NON PROFIT. Veniturile conducătoarei ULAL nu se limitează aici. Se mai adaugă bonurile de masă ce îi mai aduc un venit anual de 2 200 de lei (douazecisido-uamilioane lei vechi). Mai adăugați aici decontarea transportului (lunar) de la domiciliu la serviciu și retur destul de substanțial.
Și încă nu e totul: ULAL sub conducerea doamnei Lupșe organizează cursuri PREGĂTIRE PROFESIONALĂ ADMINISTRATORI. Conform ITM Arad, „Diploma pe care o elibereaza entitatea (ULAL ), este un document lipsit de valoare profesională pentru care s-a dispus măsura aplicării și respectarii actului normătiv cu privire la formarea profesională a adulților inclusiv dispunerea obținerii autorizației privind activitatea de pregătire profesională conform Legii 319 / 2006.
Și ca tabloul câștigurilor să fie complet , doamna Lupșe mai primește de la o firmă, S.C. TEHNOSTAR S.R.L., sumă de 335 lei lunar de foarte mulți ani, firmă ce are ca obiect de activitate, administrarea imobilelor, a cărui administrator este membru în conducerea ULAL!!!
Mai amintim de telefoanele de ultima generație pe care doamna Lupse le-a achiziționat din fondurile ULAL, și a căror costuri de convorbiri sunt decontate tot de acolo. În aceeași logică, cât de legal (moral ) era că doamnă Lupse să-și deconteze din fondurile ULAL procesele ce i-au fost intentate în nume personal și pe care le-a pierdut în instanță? Toate cele afirmate aici își găsesc corespondența în actele de gestiune ale ULAL, unele fiind probate prin declarații depuse la finanțe . Câtă credibilitate, moralitate, mai prezintă doamna Lupșe pentru a mai rămâne în fruntea ULAL? Bunul simț impune demisia ei.
Dacă tot spune că apără interesele asociațiilor, implicit proprietarilor din blocuri, nu s-a gândit să ajute restanțierii din asociațiile cu mari probleme, în loc să își tragă câștiguri fabuloase, sfidând tot bunul simț și încrederea celor ce și-au încredințat (delegat) apărarea intereselor lor.
S-a publicat acest articol spre știință asociațiilor de proprietari pe care ULAL le are „IN APĂRAREA INTERESELOR LOR", tocmai de aceea să își cunoască cu adevărat interesele .

Vor urma și alte dezvăluiri tot la fel de interesante.

www.aradon.ro

0 comentarii :

Trimiteți un comentariu