31 iulie 2010

Campanie de ecologizare

În cadrul întâlnirii de vinerea aceasta (30.07.2010) de la Boeme Cafe au fost invitaţi reprezentanţii asociaţiei ProgressOn, responsabili pe Arad cu proiectul Let’s do it Romania. Proiectul despre care s-a vorbit este unul de ecologizare şi se desfăşoară la nivel naţional, în mai multe etape. Pentru început are loc identificarea zonelor unde s-au acumulat cantităţi mari de gunoaie şi deşeuri, la nivelul fiecărui judeţ participant şi indicarea lor pe o hartă digitală. În urma acestei acţiuni, în data de 25 septembrie toţi cei implicaţi în proiect (voluntari, ONG-uri, autorităţi, etc.) vor colecta aceste deşeuri. Succesul campaniei Let’s Do It Romania depinde de numărul celor care se implică, astfel se doreşte aderarea la acţiune a cât mai multor voluntari. De aceea, blogul nostru, susţinător al traiului verde, vă invită să vă alăturaţi acestei iniţiative necesare pentru un Arad şi o Românie mai curate.

30 iulie 2010

25 iulie 2010

Isteria debranşărilor

Vineri seara a avut loc o nouă întâlnire informală la Boeme Cafe, ca de obicei cu o temă de dezbatere. Tema de vinerea asta a fost „Debranşările între lege şi abuz”. E vorba bineînţeles de mult discutatele debranşări de la sistemul centralizat de încălzire. Debranşări care au produs o adevărată isterie naţională după ce onor guvernul a anunţat că nu mai poate subvenţiona o parte din preţul energiei termice. Tot românul, dacă are sau nu bani de încălzire, a fost cuprins de frisoane la aflarea acestei veşti. De fapt românii sunt într-o fribrilaţie permanentă de vreun an încoace. Ne mirăm că mai rezistă.
Revenind la întâlnirea de vineri şi la gigacalorie, vă spunem că s-au vorbit multe pe această temă, pe parcursul a două ore. S-au desprins mai multe concluzii. Principala a fost că românaşii au luat cu asalt furnizorii locali de încălzire cu cereri de debranşare din două motive. Cei mai mulţi vor să renunţe la încălzire deoarece se tem că nu vor putea plăti facturile. A doua categorie este cea a celor care nu vor să le mai depindă confortul de vecini şi de CET. Vă punctăm în continuare principalele probleme puse în discuţie şi în final câteva concluzii desprinse.
În primul rând participanţii au fost de părere că statul îşi „bagă nasul” prea mult în problemele asociaţiilor de locatari, cu o mulţime de reglementări şi suprareglementări, multe inaplicabile sau aiuristice. Ar fi suficient să

24 iulie 2010

România pitorească

Dacă aveaţi impresia că doar în Grecia, Turcia, Spania, Franţa sau pe Discovery puteţi vedea locuri frumoase, atunci priviţi pozele de mai jos şi mai gândiţi-vă. Locurile din fotografii sunt doar la doi paşi de voi (sau, mă rog, la 200-300 de kilometri maximum).


19 iulie 2010

Nemuritorul Pinocchio

În lupta lor aprigă pentru imagine, apărătorii trăitorilor la bloc încep să-şi dea cu stângu-n dreptu'. După cum ştiţi, legea care ne pune, vrem nu vrem, trebuie nu trebuie, să ne asigurăm locuinţele, a intrat în vigoare de la 15 iulie. Cum era şi firesc, liderii ULALA s-au manifestat împotiva acestei legi, vezi AICI. Corect, suntem perfect de acord şi le mulţumim că ne adoptă ideile pe care le exprimam AICI, AICI şi AICI. N-o să le cerem drepturi de autor că oricum le taxează statul suplimentar, mai nou. Dar ce ne facem că aceiaşi oameni aduceau la şedinţă reprezentanţi ai firmelor de profil ca să-i lămurească pe oameni să-şi asigure apartamentele contra unor evenimente improbabile în oraşul nostru. Şi asta doar cu câteva luni în urmă. Vezi AICI. Halal grijă faţă de bietul locatar cotizant. Vorba aia: "interesul poartă fesul". Credem că şi simpaticul Pinocchio s-ar ruşina...