8 aprilie 2011

Ziua (h)Internaţională a Rromilor (mâncați-aș)

La Congresul Mondial al Rromilor, desfăşurat la Londra, în anul 1971, s-a luat decizia ca ziua de 8 aprilie să devină Ziua Internaţională a Rromilor din întreaga lume. Tot atunci a fost adoptat, ca imn internaţional al rromilor, cântecul "Gelem, gelem", de cântăreaţa şi actriţa Olivera Vuco, în cunoscutul film iugoslav "Am întâlnit şi ţigani fericiţi", peliculă ce datează din 1967. De asemenea, a fost adoptat şi steagul internaţional al rromilor, având jumătatea de jos verde, simbol al câmpurilor înverzite, şi jumătatea de sus albastră, simbol al cerului senin, iar la mijloc o roată, simbolizând, pe de o parte, soarta, roata succesiunii vieţilor, iar pe de altă parte nomadismul, în relaţie cu spaţiul originar al Indiei.
Scopul unei astfel de zile este acela de a atrage atenţia societăţii asupra problemelor cu care se confruntă romii. Ea a devenit, de asemenea, ziua memoriei romilor omorîţi de nazişti în timpul Războiului al doilea Mondial.

7 aprilie 2011

Ziua mondială a sănătății

    Din 1950 Ziua Mondială a Sănătății a fost celebrată pe 7 aprilie a fiecărui an, scopul acestei zile fiind acela de a crește nivelul de cunoștințe la nivel global pe o anumită temă de sănătate.
   Cu această ocazie, OMS, aduce în atenţia opiniei publice mondiale câte o temă de dezbatere, considerată o problemă de sănătate publică prioritară la acel moment.Dupa cum se știe, pentru o dezvoltare armonioasă și sigură a unei țări este foarte importantă protejarea sănătății fiecărui cetățean. Sănătatea înseamnă lipsa bolilor dar și o stare fizică, morală și socială viguroasă, care permite dezvoltarea tuturor celorlalte domenii de funcționare.
  OMS a propus ca temă pentru Ziua Mondială a Sănătății 2011 combaterea rezistenţei antimicrobiene, sub motto-ul “Dacă nu luăm măsuri azi, nu vom mai putea trata mâine!”.
În ceea ce privește România, noi nu ne mai propunem nimic. Am ''rezolvat'' deja sănătatea.

4 aprilie 2011

Biomasa o alternativă viabilă?


De remarcat faptul că s-au trezit să comenteze pe această temă şi luptătorii pentru binele blochiştilor, cu iniţialele U-la-la. Doar că lupta lor este mai întotdeauna făcută contra timp, în nota lor obișnuită, încercând să se agațe de orice subiect, chiar și ca acesta al Biomasei ca sursă de energie regenerabilă. Ies in presă cu prosteala că dețin soluția ca prețul gcal să fie redus intre 50 – 70 lei, iar vezi doamne alții sunt împotrivă. Da, folosirea biomasei în scopuri energetice este una dintre cerinţele Uniunii Europene, dar din ce în ce mai multe voci europene și mondiale susţin că

2 aprilie 2011

Copiii vecinilor noștri spun lucruri trăsnite

-Ce este rãscoala?
Rãscoala înseamnã, când pãrinții noștri nu gãsesc bani și atunci
rãscolesc ca să gãseascã. (8 ani)
-Ce este economia?
Economie înseamnã să nu mai cheltuim din salariu, ca să-l punem la
bancă. Cheltuim numai din ciubucul, pe care ni-l dă șeful. (7 ani)
-Ce sunt amprentele?
Amprentele e când punem mâna pe o clanță și rãmân degetele acolo și le gãsește poliția. (8 ani)
-Ce este tristețea?
Tristețe înseamnã când un om vine la altul și bea mult. (7 ani)
-Ce este respectul?
Respect înseamnã să te scoli și să stea babele pe scaun. (9 ani)
-Ce înseamnã cuvântul "modern"?
Modern e când vezi ceva frumos și e scump și n-ai bani. (7 ani)
-Ce este acela un secret?
  

31 martie 2011

1 Aprilie

1 Aprilie, supranumită şi Ziua Păcălelilor, este un prilej bun de distracţie pentru cei cu simţul umorului dezvoltat. Dar trebuie respectată regula care zice că păcălelile trebuie să fie făcute până la ora prânzului. După ora 12.00, se spune că farsa aduce ghinion celui care păcăleşte. Deci … atenţie la ceas, nu depaşiţi ora indicata.
Am găsit câteva farse “internaţionale”, care au fost difuzate în mass media şi care au şocat oamenii din zona respectiva.
- O televiziune olandeză a anunţat că Turnul din Pisa s-a prăbuşit;
- Un ziar din Alabama a anunţat că legislatura statului Alabama a hotărât să schimbe valoarea “numărului Pi”, rotunjindu-l la valoarea 3;
- BBC a anunţat că în Elveţia cresc spaghetti în copac. Ştirea a fost însoţită cu imagini ale cultivatorilor de