17 august 2009

Poliţia pe cale de dispariţie?

Îmi place să urmăresc evenimentele zilelor noastre, pe multe dintre acestea luându-le aşa cum sunt – am votat, aşa că pumnii în cap nu-şi mai au rostul. Cu toate acestea, ultima stupizenie apărută nu mă poate lăsa indiferent, aşa că trebuie să-mi spun păsul.
În aceste vremuri de criză, şomaj în creştere, sărăcie, propice apariţiei şi dezvoltării elementelor negative ale societăţii, conducătorii noştri s-au gândit să umble la veniturile poliţiştilor care chiar nu pot fi toţi categorisiţi drept corupţi.
Până acum sportul cel mai popular era furatul capacelor de canal sau al grilajului metalic de şters picioare de la intrarea în bloc sau orice altceva care avea în compoziţie fier. De acuma încolo ne putem aştepta la o invazie a găştilor de cartier care deja îţi fac simiţită prezenţa deranjându-ne cu comportamentul lor infect. Tot ce putem spera e să nu devină violenţi din cauză că mama şi tata au rămas şomeri şi nu mai au surse să-i finanţeze, făcând din noi ţinta lor noaptea când ne întoarcem de la serviciu.
Oricum toate aceste probleme se sparg în capul administratorilor, pentru că lor li se plâng locatarii că este gălăgie noaptea sau că s-a furat capacul de canal. Administratorii în schimb, la cine să se plângă mai departe dacă Poliţia trebuie să se deplaseze la urgenţe şi să facă rondul prin cartiere cu un bon de carburant de 50 lei/tura (13 – 15l), şi nu au nici măcar hârtie pentru a multiplica procesele verbale, etc.?
Iar acum, colac peste pupăză, mai marii noştri conducători le diminuează veniturile ca să salveze România, neţinând cont de siguranţa cetăţeanului care va fi tot mai expus nelegiuiţilor.

12 august 2009

10 august 2009

Nu ne mai deranjaţi!

Ce uşor se câştigă banii în unele locuri de muncă, în special acolo unde fişa postului angajaţilor nu include nici o competenţă sau responsabilitate.
Singurul lucru prevăzut e tupeul necesar pentru a susţine că nu e de competenţa lor implicarea în situaţiile conflictuale ce se pot ivi la bloc, cum ar fi certurile, zgomotele din timpul lucrărilor de renovare, etc.
Mă întreb, oare plata salariilor babane ale angajaţilor acestor oraganizaţii, ce ar trebui să funcţioneze în interesul locatarilor de la bloc, din ce fonduri este asigurată? Nu cumva din cotizaţiile plătite lună de lună, prin intermediul administratorilor, de către proprietarii apartamentelor?
Sunt de acord că nu se poate ca un reprezentant al uniunii să bată la uşa celor nesimţiţi de fiecare dată când li se înaintează o reclamaţie, dar totuşi au fost „aleşi” să găsească soluţii pentru remedierea unor astfel de situaţii. Spre exemplu, ar putea fi încheiate protocoale cu Poliţia Română sau, mai nou, Poliţia Comunitară, pentru a da curs acestor sesizări şi a le rezolva, deoarece în multe cazuri aceşti vecini certaţi cu bunul-simţ pot fi şi violenţi.
În schimb, mult mai uşor este să-l tromboneşti politicos pe cel care reclamă asemenea fapte, spunându-i că rezolvarea lor nu intră în competenţa ta ca uniune. Oare ce-ar zice stimabilii dacă am refuza şi noi, la fel de politicos, plata cotizaţiei lunare? Poate astfel, personajele care conduc aceaste uniuni ar înţelege că nu se pot câştiga bani fără a face NIMIC în interesul celor care te plătesc.
Cred că ar fi bine să punem preţ pe mărunţişul pe care îl dăm lună de lună, pentru că pic cu pic se fac salariile grase pe care unii chiar nu le merită. Vorba cuiva: "La tăţi ni greu, dar nu la fel"

22 iulie 2009

Mult dorita bază de date

Într-o zi însorită de vară, care nu anunţa nimic deosebit, am primit un plic de la AVAS – Autoritatea de Valorificarea a Activelor Statului. Am fost surprins, ştiindu-mă cu plăţile la zi. Nu am auzit de AVAS decât la televizor unde se spunea că suceşte gâtul societăţilor comerciale cu datorii la stat.
Astfel ni s-a adus la cunoştinţă nouă, asociaţiei, că avem de plătit în termen de 5 zile, fără nici o discuţie, suma de 429.00 lei deoarece nu s-au făcut nişte plăţi către Casa de Sănătate Arad ( nu erau specificate perioada, luna şi anul la care se referă acestea ).
Bineînţeles că am verificat toate actele care făceau dovada plăţilor efectuate începând cu anul 2004 când am preluat asociaţia, ajungând la concluzia că toate sunt achitate la zi fără nici o întârziere. Mi-am închipuit c-o fi vreo greşeală din moment ce hârtiile sunt eliberate de calculator, acestea fiind trimise “inculpaţilor” de către personalul responsabil fără a mai fi verificate. Totuşi m-am dus la sediul CASS Arad, unde un domn, amabil dealtfel, m-a informat că datoria a fost cumulată în perioada 1999 – 2003, cu explicaţia că suma reprezintă penalităţi pentru neplata la timp.
Cu aceste “noutăţi” m-am dus glonţ la fostul administrator al blocului, rugându-l să-mi dea actele de plată către CASS din acea perioadă. Într-adevăr am găsit pe parcursul acestei perioade plăţi efectuate la 2-3 luni, care au generat penalităţile de întârziere, cu toate că plăţile au fost făcute corect şi în totalitate. Mi-am adus aminte, în schimb, că în acea perioadă, în calitate de cenzor i-am sesizat administratorului faptul că plăţile contribuţiilor lunare nu sunt efectuate pentru fiecare lună în parte, dl. administrator explicându-mi că i s-a aprobat verbal de către o angajată a CASS să facă plăţile odată la 2-3 luni deoarece sumele sunt mici, astfel ca administratorul, om mai în vârstă, să nu fie nevoit să facă multe drumuri.
Deoarece aprobarea nu a avut formă scrisă, îmi dau seama că nu am nicio şansă să câştig, legal, dreptul de a nu plăti aceste penalităţi, cu toate că acestea au fost efectuate fără nicio restanţă. Cu toate acestea i-am întrebat pe cei de la CASS Arad de ce nu au sesizat asociaţia direct despre aceste penalităţi în perioada imediat următoare, răspunsul lor fiind că datoriile se înregistrează automat la AVAS, deoarece au contract cu aceasta pentru recuperarea creanţelor, conform legii.
Ceea ce nu înţeleg însă este de ce a durat 9 ani de zile pentru ca AVAS să ne sesizeze; poate asta e politica nescrisă de a strânge bani cât mai mulţi (vezi blocuri cu restanţe de câte 2-3 ani la salubritate pe care nu le-a sesizat nimeni ) că doar dobânzile şi penalităţile se tot adună.
Pentru ca mi s-a părut o nedreptate pe care oricum nu mai puteam să o îndrept am hotărât să nu plătesc aceşti bani cu mâna mea pentru a vedea până unde se poate ajunge. Şi am văzut! La scurt timp, când mi-am ridicat extrasul de cont am văzut că au fost traşi bani direct din contul asociaţiei, ordinul de plată fiind făcut de salariaţii CEC Bank fără a bloca în prealabil contul, cum de fapt cred că ar fi corect,şi fară să ne avertizeze.
Ţin să felicit pe această cale cele două instituţii, CASS Arad şi AVAS, pentru că au recuperat nişte bani de la o umilă asociaţie de proprietari, de multe societăţi comerciale care au datorii uriaşe neîndrăznind să se atingă.
Sunt totuşi fericit şi liniştit pentru că instituţiile statului veghează.
Toate acestea se vor întâmpla în continuare până nu vom avea mult dorita bază de date comună, la nivel naţional unde, cu ajutorul unei parole, să poată fi verificate eventualele datorii pe care le-ar putea avea asociaţiile sau persoanele fizice.
Aşa că toţi cei care doresc să preia administrarea unor blocuri de locuinţe ar trebui să verifice la toate instituţiile la care asociaţia ar putea avea datorii, pentru a evita eventualele probleme ulterioare.
Aşadar, ochii cât ceapa!

20 iulie 2009

Întrerupere apă caldă

CET Arad va întrerupe furnizarea apei calde, câte trei zile, pentru a face teste la magistrale. Pentru ca deranjul arădenilor să fie cât mai redus, oficialii CET au dispus ca lucrările să se efectueze pe cartiere. Astfel, între 3 şi 5 august, apa caldă va fi întreruptă în Micălaca şi Aradul Nou. Între 5 şi 9 august se va lucra în zona Aurel Vlaicu - Poetului + zona I Vlaicu (Predeal-Fluturilor), între 9 şi 11 august va fi testată magistrala 1, care cuprinde străzile Udrea, Victoriei, Miron Costin, Aurel Vlaicu - partea stângă şi Confecţii, iar în final, între 11 şi 14, nu va fi apa caldă în Centru, Romanilor, Paroşeni şi Alfa. În timpul manevrelor de pornire a unei magistrale şi oprire a alteia, pot fi afectaţi şi alţi consumatori decât cei programaţi.