17 septembrie 2009

Admin

Dacă atunci când eraţi mici şi eraţi întrebaţi: “ce vrei să te faci când o să fii mare?” răspundeaţi cu elan tineresc şi emoţie în glas “ADMINISTRATOR LA BLOC”, acum aveţi şansa să vă vedeţi visu’ cu ochii. Asta pentru că Primăria Arad organizează un nou examen de atestare a administratorilor de imobile. Mai concret, cine vrea să devină administrator la bloc cu acte în regulă, trebuie să se prezinte în data de 28.09.2009, începând cu ora 9:00, în sala 70 a Palatului Administrativ, unde se va organiza proba scrisă a examenului. Proba orală va avea loc la Camera 1, Seviciul Relaţii cu Asociaţiile de Proprietari, începând cu orele 11:00. Pretendenţii trebuie să aibă la ei un act de identitate. Şi să nu întârziaţi pentru că or să vă dea afară. Nu vă pot ura succes pentru că dacă luaţi atestatul o să-mi deveniţi concurenţi. Totuşi, pentru că îmi sunteţi simpatici va doresc succesuri!

16 septembrie 2009

Vila de la bloc

Probabil că nu există persoană care să locuiască la bloc şi care să nu se fi confruntat cel puţin o dată cu vecini care găuresc sau sparg pereţii. Aceste renovări continue sunt din cauza faptului că de cele mai multe ori apartamentele nu se potrivesc cu gusturile locatarilor, însă fiind mai ieftine decât casele pe pământ sunt preferate acestora şi reamenajate în concordanţă cu nevoile şi fanteziile proprietarilor. Problema aici nu ar fi atât zgomotul şi disconfortul create de aceste lucrări, cât faptul că ele sunt executate fără vreo autorizaţie şi de nespecialişti, punând astfel în pericol rezistenţa blocului şi viaţa locatarilor.

Chiar dacă autorizaţia de construire înseamnă alergătură şi cheltuială în plus, ea este necesară atât pentru a trăi în siguranţă în propria locuinţă cât şi pentru a nu risca o amendă care începe de la 10 milioane de lei vechi. De asemenea, de reţinut este şi faptul că beneficiarii asigurării obligatorii, care vor face lucrări de extindere, de modificări ale apartamentelor, fără autorizaţie de construcţie, nu vor beneficia de despăgubiri în caz de vreo nenorocire.

Singurele modificări ce se pot face fără autorizaţie de construire sunt:

a) reparaţii la împrejmuiri, acoperişuri, învelitori sau terase, atunci când nu se schimbă forma acestora şi materialele din care sunt executate;

b) reparaţii şi înlocuiri de tâmplărie interioară şi exterioară, dacă se păstrează forma, dimensiunile golurilor şi tâmplăriei;

c) reparaţii şi înlocuiri de sobe de încălzit;

d) zugrăveli şi vopsitorii interioare;

e) zugrăveli şi vopsitorii exterioare, dacă nu se modifică elementele de faţadă şi culorile clădirilor situate pe arterele principale de circulaţie;

f) reparaţii la instalaţiile interioare, la branşamentele şi racordurile exterioare, de orice fel, aferente construcţiilor, în limitele proprietăţii, precum şi montarea aparatelor individuale de climatizare şi/sau de contorizare a consumurilor de utilităţi;

g) reparaţii şi înlocuiri la pardoseli;

h) reparaţii şi înlocuiri la finisaje interioare şi exterioare - tencuieli, placaje, altele asemenea - la trotuare, la ziduri de sprijin şi la scări de acces, fără modificarea calităţii şi a aspectului elementelor constructive;

i) lucrări de întreţinere la căile de comunicaţie şi la instalaţiile aferente

Legile care reglementează acest domeniu:

- Legea nr. 50 / 29.07.1991 privind autorizarea executarii construcţiilor si unele măsuri pentru realizarea locuinţelor – publicat in M.O. partea I nr. 163 / 07.08.1991

- Ordonanţa de urgenţa nr. 231 / 24.11.2000 pentru modificarea şi completarea Legii nr.50 / 1991 privind autorizarea executarii construcţiilor şi unele măsuri pentru realizarea locuinţelor – publicat in M.O. nr.612 / 29.11.2000

Legea nr. 453 / 18.07.2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50 / 1991 privind autorizarea executarii lucrărilor de construcţii şi unele măsuri pentru realizarea locuinţelor – publicat in M.O., partea I nr. 431 / 01.08.2001

Rămâne să alegeţi: vilă sau apartament la bloc, că vilă la bloc e şi naşpa şi riscant!

15 septembrie 2009

Euro-comparaţii

Profitând de un scurt concediu, în vara asta am plecat oleacă în vâj prin casa noastră Europa, să văd ce mai fac vecinii noştri de pe acolo. Şi cum se spune că o imagine face cât o mie de vorbe, m-am gândit ca în loc de 9000 de cuvinte să postez câteva poze de la ei şi de la noi, spre comparaţie. Sunt convins ca nu o să găsiţi nicio diferenţă şi nu o să vă daţi seama care sunt din Grecia, Germania sau… România.
IMG_0642 IMG_0159 P8172206_01
P8212970 IMG_0656 IMG_0224
IMG_0162 P8212908_01 IMG_0719

2 septembrie 2009

Alte restricţii

Pentru dragii noştri vecini posesori de automobile, trotinete, triciclete şi alte vehicule (mai puţin elicoptere), avem o informaţie despre noi restricţii de circulaţie în Arad. Astfel primaria municipiului ne informează că: în perioada 1 -14 septembrie, din cauza lucrărilor la trecerea la nivel cu liniile de tramvai, se va închide accesul auto dinspre strada Horia – Bulevardul Revoluţiei spre strada Xenopol (între primarie şi universitatea Vlaicu); tot în această perioadă se vor executa lucrări de racordare a liniilor de tramvai în zona Teatrului Ioan Slavici, cu închiderea accesului auto direct dintre strada Eminescu şi strada Unirii. Primăria are şi o veste bună şi anume că s-a redeschis circulaţiei strada Tribunul Dobra, care face legătura între Piaţa Avram Iancu şi Piaţa Romană. În concluzie conduceţi cu grijă şi nu parcaţi aiurea!

21 august 2009

Circulaţie închisă în weekend

Pentru mai buna desfăşurare a "Zilelor aradului" autorităţile au decis să închidă circulaţia în zona centrală a oraşului începând de joi noaptea ora 22 şi până duminică 24 august ora 22 după cum urmează: Piaţa Avram Iancu – între str. Gheorghe Lazăr şi str. Unirii; Str. N. Bălcescu - de la intersecţia cu str. Decebal spre Piaţa Avram Iancu; Bd. Revoluţiei până la str. Xenopol – (sensul de mers de la Teatru spre Primărie; Str. 1 Decembrie 1918 de la intersecţia cu Bd. Decebal spre Bd. Revoluţiei; Str. Xenopol (dinspre Bd. Revoluţiei spre Bd.Decebal); Str. Romul Veliciu (din Bd. Vasile Milea spre Bd. Revoluţiei). Aşa că mai bine lăsaţi maşinile acasă şi mergeţi "să vă sărbătoriţi" per pedes ca să puteţi să beţi şi o bere. Poftă bună şi "La mulţi ani" arădeni!