29 martie 2010

Vorbe de duh (rău)

La noi:
- Salariile cresc, scăzând
- Pensiile sunt tot mai mari, fiind reduse
- Medicamentele gratuite trebuie cumpărate
- La robinet, apa caldă curge rece, iar apa potabilă nu e bună de băut
- Trăim în frig plătind tot mai multă căldură
- Plătim asistenţa medicală gratuită
- Avem un preşedinte care spune mereu adevărul, dar fiecare promisiune a lui se dovedeşte a fi o minciună. Culmea, la fel se întâmplă şi cu primul ministru!
- Premierul ştie totdeauna ce vor oamenii fără să-i întrebe niciodată
- Banii ţării sunt tot mai puţini, dar avem tot mai mulţi miliardari
- Poporul primeşte tot mai mult, dar numărul săracilor sporeşte în fiecare zi
- Cel mai performant guvern ales de parlament este acela care tocmai fusese destituit pentru incompetenţă
- Fiecare ministru jură azi, cu mâna pe biblie, că doreşte binele poporului şi de a doua zi porneşte un program menit să-l distrugă
- Salariile profesorilor au crescut cu 50% prin reducere cu 15%
- Într-un singur an au fost create 200 000 locuri de muncă şi ca urmare numărul şomerilor a crescut
cu 300 000
- Este garantată libertatea de exprimare a cetăţeanului datorită efortului serviciilor speciale de a le asculta, în fiecare clipă, telefonul
- Libertatea presei este sfântă, de aceea ajung în stare de faliment tot mai multe ziare antiguvernamentale
- S-a redus cu peste 60% numărul taxelor şi impozitelor, dar plătim cu 20% mai mult taxe şi impozite
- S-au desfiinţat peste 100 agenţii guvernamentale, prin creşterea numărului angajaţilor în plată al acestora cu circa 10%
- Cabinetul premierului a fost micşorat, desfiinţat chiar, prin angajarea în plus a câtorva zeci de consilieri personali ai primului-ministru
- Constituţia este respectată de guvernanţi prin încălcarea fiecărui paragraf al ei, sub îndrumarea atentă a primului ministru care este doctor în drept constituţional.
Bineînţeles că toate astea nu se întâmplă în ţărişoara noastră. Doamne fereşte ! Sperăm ca lumina de Paşte să le aducă gânduri bune celor care se simt vizaţi !

28 martie 2010

Florii

Ce sunt Floriile? Ce serbăm în aceasta zi?
Din punct de vedere religios, serbăm intrarea triumfală a Domnului nostru Isus Hristos în Ierusalim. Această sărbătoare poartă numele de Florii, deoarece Isus Hristos a fost întâmpinat de mulţime cu ramuri de finic şi de măslin. Niciodată evreii nu se arătaseră atât de binevoitori şi de entuziaşti faţă de Isus. Ei nu aşteptau, însă un Dumnezeu coborât printre oameni, spre a-i izbavi de păcate, ci aşteptau un conducător care să modifice situaţia politică în favoarea lor.
Totodată Floriile marchează începutul ceremoniilor religioase speciale, care ne vor duce către Sărbătoarea Pascală: Săptămâna mare, deniile, spovedania – toate vor fi prilejuri, pentru majoritatea creştinilor, să se pregătească spiritual pentru Înviere, printr-un post aspru şi prin rugăciune.
Din punct de vedere laic, sărbătoarea Floriilor înseamnă ziua florilor şi sunt sărbătoriţi toţi cei care au nume de floare, profităm şi noi de ocazie să le urăm “La mulţi ani!”

27 martie 2010

Ora pământului

Anul acesta se face atâta mediatizare campaniei Earth Hour (“Ora Pământului”) încât am decis să ne implicăm şi noi alături de milioane de oameni în lupta împotriva încălzirii globale.
Ceea ce a început în Martie 2007 în Sydney Australia, când în 2 milioane de case şi sedii de companii australiene s-au stins luminile timp de o oră, (rezultatele evenimentului au fost peste aşteptări, reducerea consumului de energie în Sydney în timpul Earth Hour fiind 10,2% faţă de 5% anticipat iniţial) s-a transformat în scurt timp într-o acţiune fără precedent în istoria umanităţii, un semnal împotriva încălzirii globale. Aceşti oameni au vrut să demonstreze cum un gest simplu, preluat şi multiplicat de milioane de persoane, are un impact pozitiv pentru mediu.
Ora Pământului ţinteşte către modul de viaţă al oamenilor, către modul de a gândi al nostru, al tuturor, încercând să aduca în conştiinţa noastră ideea de a economisi energia în general, de a recicla, de a trăi în aşa fel încât împreună, la scară mondială, să reducem efectele negative pe care acţiunile noastre zilnice le au asupra mediului.
Peste 1100 de oraşe din 92 de ţări sunt înscrise pentru Earth Hour în acest an, de aceea în 27 Martie,

22 martie 2010

Talk-show

Aţi observat cum în ţărişoara noastră dragă toată lumea îşi dă cu părerea, analizează, comentează, dar nu ia atitudine? Suntem o naţie de analişti şi părerişti. Ţara întreagă e un mare talk-show. Din cauza asta auzim de multe ori cum, spre exemplu, administratorul de bloc a fugit cu banii de cheltuieli ai locatarilor, care ei „e” cinstiţi şi săraci şi-şi plătesc toate dările la timp. Şi vine un, un...d-ăsta şi fuge cu bănuţii lor sau nu face nimic pentru salariul pe care îl ia. Păi, e corect, dom’le? Sincer vorbind e, şi nu săriţi

20 martie 2010

22 Martie - Ziua apei

Fiind Ziua Mondiala a Apei pe 22 Martie, ne-am gandit să scriem şi noi ceva despre....APĂ.
Ştiţi care este definiţia apei în DEX ? Apă = lichid inodor, insipid şi incolor - pare ceva banal, nu? Faptul că ea curge la robinet, cade din cer şi se poate cumpăra din orice magazin ... ne face să o privim cu oarecare nepăsare, să o folosim ca pe un lucru căruia nu-i dăm prea mare importanţă.
Dar când ne gândim că: o bem, o folosim la gătit, ne spălăm cu ea sau că ... suntem alcătuiţi în mare măsură din apă, dintr-o dată devine ceva foarte preţios, ceva vital.
Ne bucurăm de beneficiile apei potabile şi o folosim la maximum, dar atenţie! apa potabilă este o resursă, care la un moment dat se va epuiza. Spre deosebire de alte resurse